pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Motociclist (50 ani) rănit grav într-un accident, în Racșa. 

Joi, 6 iulie, în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Victoriei din localitate, au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 18 ani, care conducea un motociclu.

În acest moment, 12 subofițeri intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, una cu modul de terapie intensivă mobilă, iar cea de-a doua cu echipaj de prim-ajutor pentru lichidarea unui incendiu izbucnit între un camion și o motocicleta, în urma producerii unui accident rutier, pe centura de ocolire a municipiului Carei.

Un motociclist a fost implicat într-un accident, pe Drumul Careiului.

Conducerea imprudentă a fost cauza unui eveniment rutier produs ieri, în afara localității Căuaș.

Motociclist rănit grav, după un gest inconștient al unui șofer. 
Polițiștii rutieri au urmărit conștientizarea conducătorilor auto cu privire la pericolele la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză precum și necesitatea adoptării unui comportament preventiv de către toți participanții la traficul rutier.
În data de 24.04.2017, în jurul orei 09:45, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane, produs pe raza municipiului Satu Mare.
O femeie în vârstă de 80 de ani a fost lovită în această dimineață de un motociclist, pe str. Prahovei din Satu Mare, lângă Spitalul Judeţean.
Un cumplit accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unui motociclist s-a produs ieri după amiază în Săcășeni.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii