”Been there, done nothing” este sloganul pe care i l-am sugera să-l folosească în această campanie și candidatului Pro România la Camera Deputaților, Octavian Petric.
Consilierul județean Cristian Valer Beșeni (PNL Satu Mare) a postat un mesaj pe pagina de Facebook cu privire la modul în care face campanie electorală deputatul Octavian Petric.
Secretarul general al PRO România, deputatul Ion Mocioalcă, și senatorul Adrian Țuțuianu, fost ministru al Apărării Naționale, s-au aflat, joi și vineri, în vizită oficială în județul Satu Mare, unde au avut întâlniri cu membrii și simpatizanții Pro România.
În urma anunțului făcut de deputatul de Satu Mare, Octavian Petric, referitor la retragerea sa din PSD și alăturarea partidului Pro România, condus de Victor Ponta, a venit și reacția conducerii PSD Satu Mare pe care o redăm integral mai jos.
Deputatul PSD Octavian Petric se alatură colegilor săi care au semnat scrisoarea prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD și președinte al Camerei Deputaților.
Președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, și parlamentarii Ioana Bran, Octavian Petric și Gabriel Leș au prezentat, azi, în cadrul unei cofnerințe de presă, un scurt bilanț la final de an și la împlinirea unui an de guvernare PSD în România.
Candidații PSD la alegerile parlamentare din 11 decembrie: Ioana Bran, Octavian Petric și Gabriel Leș au trecut în revistă rezultatele întâlnirilor cu sătmărenii pe care le-au avut în cele trei săptămâni de campanie electorală.
Decizia președintelui României, Klaus Iohannis, de a contesta la Curtea Constituțională Legea Dragnea, prin care sunt eliminate 102 taxe, este una împotriva românilor.