pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

În contextul celebrării Sărbătorii Câmpenești Sâmbra Oilor, care se va desfășura, la data de 12 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vor fi la datorie, astfel încât sătmărenii să se poată bucura într-un climat de siguranță, de această zi. 

Traficul s-a intensificat în această dimineață în punctele de trecere a frontierei  Petea și Urziceni. Un lucru firesc, de altfel, pentru această perioadă a anului, sezon estival, vacanțe, perioadă în care atât cetățenii români, cât și cei străini călătoresc mai mult. 

Restricții de circulație pe Calea Traian începând de marți, 2 noiembrie.

Circulaţia vehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe teritoriul Ungariei, anunță Poliția de Frontieră.

Autorităţile de frontieră ungare au informat Poliţia de Frontieră Română, prin Punctul de Contact Artand, că, începând cu data de 11.03.2022 ora 23.00 (ora României)  până în data de 15.03.2022 ora 23.00 (ora României) pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Primăria Municipiului Satu Mare anunță restricții temporare de circulație, ca urmare a desfășurării unor evenimente la finalul acestei săptămâni.

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea despre faptul că în perioada 14.03.2018, ora 23.00 (ora României) - 15.03.2018, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau tranzitează teritoriul Republicii Ungaria că Autoritatea ungară pentru Transport va interzice circulaţia camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone pe întreg teritoriul țării, pentru perioada 29 aprilie 2017, ora 22:00, până la 01 mai 2017, ora 22:00, ca urmare a celebrării Zilei Internaţionale a Muncii.
Ministerul Afacerilor Externe informează transportatorii — cetățeni români, care se află sau tranzitează teritoriul Republicii Ungaria că Autoritatea ungară pentru Transport va interzice circulația camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone pe întreg teritoriul țării, pentru zilele declarate nelucrătoare, ca urmare a celebrării Sărbătorilor Pascale și a Zilei Internaționale a Muncii.
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) - 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii