pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Mai mulți locuitori din Piața 25 Octombrie sunt nemulțumiți de ”serviciile” firmei de salubritate, care a ”desființat containerul care deservea blocurile din zonă”.

Consiliul Județean Satu Mare anunță că s-au reluat lucrările de modernizare a drumului județean DJ 108R din DN 19A Beltiug – Beltiug Băi – Dobra – Hurezu Mare – DJ 108P – DJ 196 Corund – Bogdand – Hodod limita de județ Sălaj.

Miercuri, 10 august, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroul Siguranță Școlară, Secția  Poliție Rurală Satu Mare și ai Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, au fost prezenți în tabăra din localitatea Apa organizată de profesorii din cadrul Școlii Gimnaziale Apa, precum și în tabăra din localitatea Odoreu, organizată de Parohia Ortodoxă Odoreu.

La data de 4 august, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Pomi, sat Borlești, cu privire la faptul că, la aceeași dată, persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe colete conținând pietre minerale. 

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș au fost sesizați marți, 9 august, în jurul orelor 14.30, despre producerea unui accident de muncă, pe raza localității Certeze, județul Satu Mare.

În urma unei acțiuni efectuate de inspectorii Gărzii de Mediu împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare și ai Direcției Silvice Satu Mare, un gater de pe raza județului Satu Mare a fost închis și amendat cu 10.000 lei.

Trei capuri de tractor și două autoutilitare, cuprinse de foc într-un incendiu de vegetație izbucnit între Mărtinești și Odoreu, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Satu Mare, Bianca Timiș.

Activitatea de ucenicie la locul de muncă este reglementată de Legea nr.279/2005. Ucenicia reprezintă o formare profesională în baza unui contract de ucenicie.

Luna iulie din acest an a fost una dintre cele mai călduroase luni iulie din istoria monitorizărilor meteorologice.

Fără a apela la violență, autorii infracțiunilor de înșelăciune fac uz de abilitățile lor și de puterea de convingere, de inteligență, pentru a-și determina victimele să le cedeze de bunăvoie banii care fac obiectul escrocheriei.

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, ascunşi într-un automarfar încărcat cu electrocasnice, 50 de cetăţeni din India, Pakistan și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în final în Austria.

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au fost sesizați luni, 8 august, prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că în incinta unui imobil situat pe raza localității Moftin ar fi izbucnit un scandal.

Luni, 8 august, în jurul orelor 12:00, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Tășnad, în timp ce desfășurau activități specifice de supraveghere a traficului rutier, au efectuat semnale de oprire unui conducător auto, pe raza localității Blaja.

Aseară, două incendii de vegetație au dat bătăi de cap pompierilor sătmăreni. 

Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat în luna iulie un număr total de 86 de acțiuni de inspecţie și control.

Astăzi, la ora 13:50, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare a intervenit pentru asanarea teritoriului, de un proiectil exploziv de calibru 100 mm, în localitatea Ghenci.

Polițiștii sătmăreni au fost sesizați vineri, 5 august, despre producerea unui eveniment rutier, cu pagube materiale, pe raza localității Racșa.

La data de 5 august, în jurul orelor 11:30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați despre faptul că, un bărbat s-ar fi accidentat la locul de muncă, pe raza localității Turț, județul Satu Mare.

Administrația Națională de Meteorologie a transmis un Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Codul este valabil de luni până miercuri.

Munca în folosul comunităţii în cazul asistaţilor social este obligatorie pentru cei apţi de muncă, iar neîndeplinirea obligaţiilor duce la încetarea acordării ajutorului social. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii