pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Astăzi, 26.08.2022, la ora 10.31 dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Someș" al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la o tentativă de suicid, în municipiul Satu Mare, strada Ostrovului. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că profesorii care se vor titulariza în mediul rural ar putea primi o primă de instalare în valoare de 3 salarii medii brute pe economie.

”Lacul Cubic va fi dat în folosință după ce se va realiza însămânțarea și va ieși iarba”, este explicația dată de Andreea Sveda, șefa Serviciului Scriere, Implementare și Monitorizare Proiecte din cadrul Primăriei Municipului Satu Mare.

Mandat european de arestare pus în executare de către polițiștii sătmăreni.

Circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate, informează joi Administraţia Naţională de Meteorologie. 

La data de 24 august, în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Satu Mare, împreună cu Poliția municipiului Satu Mare - Biroul de Ordine Publică, au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 43 de ani, toți domiciliați în județul Maramureș, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată.

Primăria municipiului Satu Mare anunță că vineri, 26 august, începând cu ora 14:00 circulația rutieră pe străzile Decebal și Micu Klein din centrul municipiului va fi închisă pentru lucrări de reabilitare.

În data de 24.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În această după-masă, în jurul orelor 17.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Satu Mare, posibil cu victimă. 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat în cursul lunii august 2022 o serie de controale pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări.

Polițiștii sătmăreni au dat iama ieri în cerșetorii din oras, fiind aplicate mai multe amenzi, se arata într-un comunicat al IPJ.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 23 august, activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat aproximativ 170 de sancțiuni contravenționale. 

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad efectuează verificări față de doi tineri, de 25, respectiv 20 de ani, din comuna Hodod, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări față de o femeie, de 34 de ani, și un bărbat, de 47 de ani, ambii din județul Satu Mare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis în urmă cu câteva minute două avertizări de tip cod galben pentru județul Satu Mare.

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis în urmă cu câteva minute o avertizare de tip cod galben pentru mai multe localități din județul Satu Mare.

Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare desfăşoară activitatea de recrutare a candidaţilor pentru a participa la concursul de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție ”Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice” în anul universitar 2022-2023, la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București, cursuri cu frecvenţă.

Consilierii locali sunt convocați în şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, care va avea loc joi, 25 august, de la ora 14:00. 

Luni, 22 august, o minoră de 14 ani, din Satu Mare, a fost acroșată de către un autoturism, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii