pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Primăria Municipiului Satu Mare, prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu lansează, în baza legii Nr. 350/2005, sesiunea de proiecte cu finanțări nerambursabile, anul 2022, pe trei linii de finanțare:  programul ,,Sportul pentru toți”, Cultură și „Proiecte de tineret, învățământ şi recreative”.

La data de 9 februarie, polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Beltiug au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de furt, care a avut loc pe raza municipiului Satu Mare, la finele anului trecut.

Polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Tătărești. 

Poliţiştii au soluționat un mandat de arestare preventivă a unui tânăr de 21 de ani, care nu a respectat prevederile impuse cu ocazia măsurii preventive a arestului la domiciliu. 

Primarul Municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat contractul pentru realizarea sistemului de monitorizare a transportului public, proiect finanțat din fonduri europene. Valoarea proiectului este de 7.117.046 lei (TVA inclus). 

Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu au descoperit și indisponibilizat două semiremorci care aveau montate artizanal, două rezervoare, de aproximativ 600 de litri, fiecare, pline cu motorină. 

Accident în Mădăras. Impact între un autobuz și un autoturism. 

Incendiu izbucnit în aceste momente la o afumătorie din Medieșu Aurit.

Consilierul local PNL Ioan Gavril Sabău a luat atitudine, în urma accidentul violent de astăzi din Ardud, petrecut pe trecerea de pietoni de la școală, care a șocat pe toată lumea. Tatiana, tânăra de 15 ani lovită pe trecere se zbate între viață și moarte. 

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul anului trecut și a prezentat prioritățile noului an. 

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat azi, astăzi, într-o conferință de presă, că pagubele rezultate în urma incidentului cu autospeciala pompierilor de la fântâna artezină din Centrul Nou se ridică la 50 – 60 de mii de euro și va fi suportată de asigurator. 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, ieri, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale. 

Polițiștii au continuat acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19. 

Sindicatul ”Egalitatea" al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, reprezentând Instituțiile Prefectului din 34 de județe, declară grevă de avertisment. Astfel, 30 dintre cei 39 de angajați ai Instituției Prefectului Satu Mare, afiliați Sidicatului ”Egalitatea”, vor intra în grevă de avertisment.

Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 29.703 îmbolnăviri și 787 decese cauzate de coronavirus.

Șase subofițeri au intervenit azi cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor pentru deblocarea unei uși de apartament de pe Aleea Mureș din muncipiul Satu Mare.

În această dimineață, un autoturism a acroșat o tânără care se afla în traversarea părții carosabile pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, conducătorul autoturismului părăsind locul accidentului. 

Pe parcursul lunii ianuarie 2022, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un număr total de 24 de acțiuni de inspecţie și control  aplicând 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 88.000 lei.

Un bărbat a fost ucisde doi indivizi, după ce a fost lovit de mai multe ori în cap. Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cartierul Sătmărel. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii