pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Un bărbat (50 ani) care a furat un card bancar și a retras bani de mai multe ori, reținut.

În urmă cu puțin timp, corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit pe digul Someșului din zona centrală a municipiului Satu Mare.

În această săptămână, inspectorii DSVSA Satu Mare au efectuat controale care au vizat condițiile de biosecuritate, zoo igienă și de bunăstare a animalelor, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, existența echipamentelor de protecție, asigurarea unor stocuri de substanțe dezinfectante, dezinsectante și raticide.

Primăria Municipiului Satu Mare și Apaserv vor investi 7 milioane de lei în extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă și canalizare pe o lungime de 9 km în cartierul Sătmărel.

În anul 2021, cetățeni dornici să facă un bine pentru semenii lor aflați în dificultate au redirecționat 48.181,72 lei din impozitul lor pe venit către Caritas. Organizația contează pe sprijinul lor și în acest an. 

Trei bărbați din Săcășeni reținuți, după ce a furat un cazan în valoare de 40.000 lei.

Polițiștii rutieri au fost sesizați, ieri, cu privire la faptul că în municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Mâine, 28.01.2022 începând cu ora 12,00 Lucian Nicolae Bode – Ministrul Afacerilor Interne,  se va afla la Satu Mare pentru a participa la festivitatea de inaugurare a noului sediu administrativ al Instituției Prefectului Județul Satu Mare situat în municipiul Satu Mare, strada Al. I. Cuza nr. 11. 

Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 26006   îmbolnăviri, 24323  vindecări si 745 decese cauzate de coronavirus. 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat pe direcția localității Carei trei cetățeni, doi din Guineea și unul din Congo, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-o țară din vestul Europei.

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, precum şi definirea şi sancţionarea comportamentului agresiv la volan.

În şedinţa de joi, Guvernul urmează să aprobe modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Sunt stabilite noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, precum şi definirea şi sancţionarea comportamentului agresiv la volan.

Serviciul de ajutor Maltez Satu Mare, care în ultima perioadă s-a dedicat programului “Gardienii nopțiilor cu minus”, program pornit în anul 2013, prin care ajută persoanele fără adăpost, a primit astăzi o ambulanță complet echipată. 

Consiliul Local Carei a probat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru o nouă centură în partea de nord a orașului.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după ședința CSAT în care a fost analizată situația tensionată de la granița dintre Rusia și Ucraina, că România trebuie să se asigure că este pregătită pentru orice scenariu posibil.

Polițiștii rutieri au fost sesizați ieri cu privire la faptul că în municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii