Conducrea PSD Satu Mare a ales acceastă zi având în vedere că mâine, 1 septembrie 2024, este o zi importantă pentru toți pensionarii din România: la 1 septembrie 2024, cele mai multe pensii vor crește în urma recalculării după noua formulă reglementată în lege.
„Aici nu mai vorbim de un procent unic. Creșterile vor diferi de la caz la caz. Cei mai mulți pensionari vor avea creșteri bune, dar vor fi și pensii care nu vor crește deloc sau vor crește puțin. Important e că nimeni nu pierde din această recalculare. Dacă valoare rezultată în urma recalculării e mai mică decât pensia în plată, atunci se aplică principiul pensiei mai favorabile”, a declarat Govor.
„PSD a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice. Reformarea sistemului public de pensii pentru înlăturarea inechităților dintre pensionari și pentru asigurarea creșterii continue și sustenabile a pensiilor din România. Asta înseamnă că la muncă egală și contribuții egale, trebuie să avem pensii egale”, a mai spus acesta.
Mircea Govor susține că revenirea PSD la guvernare la finalul anului 2021 a însemnat reluarea reformei.
„Adoptarea noii legi a pensiilor, cu o largă majoritate politică, după validarea ei de către Comisia Europeană și Banca Mondială are o dublă semnificație, pe de-o parte, oferă stabilitate economică, întrucât noua lege va asigura un sistem echitabil și o creștere continuă și sustenabilă a pensiilor pe termen lung, iar pe de altă parte oferă stabilitate politică, astfel că toate partidele parlamentare cu excepția USR au votat în favoarea legii.
Noua Lege a pensiilor din sistemul public urmărește în primul rând, eliminarea inechităților dintre pensionarii care au muncit la fel, dar primesc pensii diferite, din cauza modificărilor legislative care au schimbat condițiile de pensionare de-a lungul timpului. Pensii egale pentru muncă și contribuții egale!
Nimeni nu trebuie să piardă în urma acestei reforme. Nicio pensie nu va scădea în urma recalculării. Dacă valoarea rezultată pe noua formulă de calcul este mai mică decât cea din prezent, se aplică principiul pensiei mai favorabile.
Scrie clar în noua Lege a pensiilor (nr. 360/2023) la articolul 144: Dacă valoarea rezultată în urma recalculării e mai mică decât pensia avută înainte de recalculare, atunci pensionarul primește pensia mai mare, adică pe cea avută anterior recalculării.
Dacă s-a instituit principiul NICIO PENSIE NU SCADE, atunci este OBLIGATORIU ca pentru a elimina inechitățile unele pensii trebuie să crească mai mult, altele trebuie să crească mai puțin, iar altele trebuie să rămână pe loc până când sunt ajunse din urmă de pensiile care au fost dezavantajate de legislația de până acum”, a mai spus președintele PSD.
„NU POȚI REALIZA ECHITATEA, DACĂ TOATE PENSIILE CRESC LA FEL ȘI ÎN CELAȘI TIMP. TREBUIE SĂ CREȘTI MAI MULT LA CEI CARE AU FOST DEZAVANTAJAȚI! Prin urmare, cei care atacă reforma și recalcularea pensiilor pe motiv că nu cresc toate pensii sau că unele cresc mai mult decât altele sunt adversarii echității.
PSD și-a asumat acest obiectiv politic dificil, dar important de a pune ordine în sistemul de pensii, de a elimina inechitățile și de a pune contributivitatea pe primul loc”.
VICTORII OBȚINUTE DE PSD PENTRU PENSIONARI
PSD a obținut 3 victorii mari pentru pensionari prin această lege:
1. A eliminat inechitățile dintre pensionari, fără a scădea nicio pensie.
2. A eliminat acel prag de 9,4% sin PIB al cheltuielilor cu pensiile pus cu cinism în PNRR de Guvernul Cîțu-USR, care ar fi determinat înghețarea pensiilor pentru o jumătate de secol.
3. A menținut avantajele pentru cei care s-au pensionat cu încadrare în condiții speciale sau deosebite de muncă. Cei de la Comisia Europeană ne spuneau să scoatem aceste grupe de muncă pentru că au cele mai mari avantaje din Europa. Noi însă le-am spus că sunt drepturi câștigate, care trebuie respectate. După recalculare, DOUĂ TREIMI din pensionarii încadrați în condiții grele de muncă au creșteri substanțiale la pensie – cei mai mulți dintre ei, peste 1000 de lei. Iar ceilalți își conservă drepturile primite, indiferent dacă valoarea obținută din recalculare e mai mică decât cea avută anterior.
În județul Satu Mare, în primele 5 zile de la începerea procesului de transmitere a deciziilor de recalculare, s-au emis un număr de 73.238 de decizii.
Până în acest moment, dacă discutăm despre câte pensii cresc în urma recalculării în județ, avem 58.980 pensii, adică un procent de 82,85%.
Creșterea medie a celor care obțin o majorare la pensie în urma recalculării este de 553 lei, anume un procent de 27,09%.
Avem 15.817 pensii care cresc peste valoarea de 2000 lei în urma recalculării și vor beneficia de scutirea de impozit.
Despre pensionarii care au ieșit din categoria indemnizației sociale, ca urmare a creșterii pensiilor după recalculare (câți erau înainte și câți au rămas):
• Înainte de recalculare, un număr de 24.037 persoane au beneficiat de indemnizație socială pentru pensionari,
• După recalculare au rămas cu indemnizație socială 19.011 persoane;
• Număr persoane ieșite din categoria indemnizației sociale: 5.028.
Din totalul pensiilor din județ, rămân la aceeași valoare în urma recalculării: 12.201 pensii, adică 17,14%.
Dintre acestea, vor crește odată cu indexarea indemnizației un număr de 2.920 de pensii ale pensionarilor încadrați în indemnizația minimă.
La 848 de pensionari, valoarea rezultată în urma recalculării este egală cu valoarea avută înainte de recalculare și, ca atare, pensia acestora va crește la indexarea de la 1 ianuarie 2025, conform Legii pensiilor.
La 2.920 de persoane, diferența dintre valoarea rezultată în urma recalculării și cea avută înainte este mai mică de 10%, ceea ce înseamnă că vor avea creșteri în urma indexării de la 1 ianuarie.
Casa Județeană de Pensii Satu Mare a primit până în acest moment 116 sesizări din partea pensionarilor, însă numai 15 dintre acestea implică revizuirea deciziei de recalculare, adică 0,0002%.
„Dragi pensionari, Partidul Social Democrat a fost, este si va fi mereu alaturi de dumneavoastra! Este obligatia noastra, a tuturor sa ii respectam pe seniorii nostri. Pensiile trebuie sa reflecte in mod direct contributiile platite de-a lungul timpului”, a mai spus Govor care, pe această cale invită pensionarii județului Satu Mare, de luni pana vineri, între orele 9-16, la sediul PSD Satu Mare, unde împreună cu colegii mei, am înființat un Club al Seniorilor Social Democrați, în cadrul căruia pensionarii pot socializa și pot petrece timp de calitate împreună”, este invitația președintelui PSD Satu Mare.