Consilierii județeni PNL resping etichetele de „scandal”, „circ” sau „conflict steril” aruncate în spațiul public și explică motivele pentru care au luat poziții publice și instituționale

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Consilierii județeni PNL resping etichetele de „scandal”, „circ” sau „conflict steril” aruncate în spațiul public și explică motivele pentru care au luat poziții publice și instituționale, după intervenția avută azi în Parlament de către deputatul PSD Mircea Govor.

Opoziția din Consiliul Județean Satu Mare, una asumată și constantă, nu de decor, vine cu un raport dur la adresa administrației județene conduse de alianța PSD–UDMR.

Consilierii județeni PNL Alexandru Horvat, Alina Ristea, Iulian Câcău și Mircea Marghitaș resping ferm etichetele de „scandal”, „circ” sau „conflict steril” aruncate în spațiul public de cei aflați la putere și prezintă, punctual și documentat, motivele pentru care au luat poziții publice și instituționale.

„Când un ales local semnalează fapte, cifre și disfuncționalități grave, vorbim despre circ sau despre exercitarea responsabilă a mandatului?”, este întrebarea-cheie care stă la baza raportului opoziției liberale.

Spitalul Județean: datorii uriașe și performanță discutabilă

Consilierii PNL atrag atenția asupra situației financiare critice a Spitalului Județean Satu Mare, care ar fi acumulat datorii de aproximativ 18 milioane de euro, în timp ce Consiliul Județean a alocat stimulente consistente echipei manageriale. În paralel, secții au fost desființate, pacienții fiind nevoiți să caute servicii medicale în alte județe, iar unitatea medicală a ajuns pe ultimul loc în Regiunea Nord-Vest, încadrată la categoria a III-a.

DGASPC: salarii restante și aparat supradimensionat

O altă problemă majoră semnalată este situația de la DGASPC, unde angajați nu și-au primit salariile, în timp ce aparatul administrativ este considerat supradimensionat și bine plătit. Liberalii susțin că dezechilibrul afectează direct personalul din linia întâi și beneficiarii vulnerabili.

Drumuri județene aproape impracticabile

Infrastructura județeană rămâne un punct nevralgic. Drumuri din localități precum Sânmiclăuș, Hotoan sau Istrău sunt descrise ca fiind într-o stare deplorabilă, generând probleme serioase pentru comunități. Opoziția consideră că semnalarea acestor situații nu este conflict politic, ci o obligație față de cetățeni.

Transport public: decizii împotriva oamenilor

Consilierii PNL critică desființarea stațiilor din zona centrală a municipiului Satu Mare, tarifele ridicate ale abonamentelor – printre cele mai mari din țară –, lipsa curselor regulate și disconfortul creat navetiștilor din județ.

Educație: riscul abandonului școlar

Comasarea a patru licee este o altă decizie contestată. Potrivit opoziției, 76% dintre elevii acestor unități sunt navetiști, iar măsura riscă să îngreuneze accesul la educație și să favorizeze abandonul școlar.

Cultură și bani publici: lipsă de transparență

La Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, liberalii cer transparență în cheltuirea fondurilor, criterii clare de finanțare și distribuirea echitabilă a activităților culturale în întreg județul.

Turism ignorat, aeroport fără rezultate

Raportul mai semnalează absența județului Satu Mare de la târgurile de turism, în timp ce alte județe atrag fonduri și investiții. De asemenea, situația Aeroportului Satu Mare este descrisă ca fiind una paradoxală: investiții mari din bani publici, dar fără curse regulate și fără o strategie funcțională.

Concluzie fără echivoc

„Dacă semnalarea datoriilor de milioane de euro, a salariilor neplătite, a drumurilor impracticabile și a lipsei de transparență este considerată ‘circ’, atunci problema nu este opoziția, ci refuzul de a răspunde la realități incomode”, transmit consilierii județeni PNL.

Aceștia își reafirmă angajamentul de a continua opoziția „reală, nu simulată”, bazată pe fapte și date concrete, și de a exercita controlul democratic exact așa cum prevede legea și mandatul primit de la cetățeni.

 

sursa: PNL Satu Mare

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii