Toate aceste simptome au un diagnostic: viroză respiratorie și pneumonii. Statisticile oficiale ale Direcției de Sănătate Publică Satu Mare arată că numărul sătmărenilor diagnosticaţi cu viroze și pneumonii creşte de la o săptămână la alta. Medicii de familie spun că această creştere a cazurilor de viroze respiratorii este una normală pentru această perioadă a anului.
Astfel, în ultimele două săptămâni, 430 de sătmăreni s-au îmbolnăvit. Dintre aceștia, 311 cu viroze și 119 cu oneumonii. În ultima săptămână, numărul îmbolnăvirilor a crescut. Cei mai afectați de viroze sunt copiii cu vârsta între 2 și 4 ani și persoanele cu vârsta între 15 și 49 de ani.
Cum putem ţine gripa la distanţă
Persoanele bolnave de gripă au unul sau mai multe dintre următoarele simptome: febră, tuse, dureri în gât, dureri musculare, dureri de cap, frisoane şi oboseală. Pentru a nu ne îmbolnăvi, medicii recomandă în primul rând să evităm contactul apropiat cu aceste persoane şi să ne îndepărtam de persoanele care tuşesc sau strănută.
Se mai recomandă să menţinem o distanţă de cel puţin un metru faţă de orice persoană cu simptome de gripă şi să evităm zonele aglomerate. Atunci când distanţa nu poate fi menţinută, trebuie să reducem pe cât posibil timpul de contact apropiat cu o astfel de persoană.
Medicii mai spun că spălatul sau dezinfectarea frecventă a mâinilor ne ajută să ne protejăm de virus. Astfel, este indicat să ne spălăm bine pe mâini cu apă şi săpun, în special după ce tuşim sau strănutam. Dezinfectantele pentru mâini pe bază de alcool reduc cantitatea de virus gripal de pe mâinile contaminate, însă spălarea cu apă şi săpun este mult mai eficientă.
Spălatul pe mâini nu trebuie să fie doar o clătire rapidă, trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde de fiecare dată, iar mâinile trebuie să fie frecate una de cealaltă cu apă şi săpun în acest timp, după care săpunul de pe mâini trebuie clătit cu apă din abundenţă. După spălarea cu apă şi săpun, mâinile trebuie uscate bine, dacă este posibil cu prosoape de hârtie de unică folosinţă, sau cu uscătorul cu aer cald.
Pentru a nu contacta virusul gripal mai este indicat să evităm să ne atingem ochii, nasul sau gura. Virusurile sunt transmise atunci când o persoană atinge ceva care este contaminat cu germeni şi apoi îşi atinge nasul, ochii sau gura.
Vaccinarea antigripală reprezintă cea mai sigură metodă de protecţie împotriva gripei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală în primul rând persoanelor la risc (personal medical, persoane peste 65 ani, persoane cu afecţiuni cronice, gravide) dar şi a copiilor peste 6 luni vârstă.