Cardurile emise după data de 12.03.2019 vor avea o valabilitate de doi ani de la data emiterii. Durata de valabilitate va fi inscripționată pe card.
Cardul European de Sănătate se emite la cerere, numai persoanelor care sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
Cardul European de Sănătate dă dreptul posesorilor la asistență medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţiei Elveţiene.
Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene/SEE/Confederaţia Elveţiană pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult 6 luni.