banner draxkmaier satu mare

Fotbal. Liga 2. FC Olimpia Satu Mare 1 - 1 FC Brașov

FC Olimpia Satu Mare a terminat la egalitate meciul jucat pe teren propriu în cadrul etapei a XI-a a Ligii a II-a în compania echipei FC Brașov.
Meciul de pe Stadionul Olimpia a început cu un moment de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața, vineri, în clubul Colectiv din capitală, jucătorii ambelor formații purtând banderole negre.
Pe parcursul primei reprize, sătmărenii au avut câteva ocazii de gol prin Villand și Faur, însă șuturile acestora au fost apărate de portarul Mutu, pentru brașoveni, șutul lui Ene, respins de Șuta fiind cel mai periculos din prima repriză.
La un contraatac rapid al brașovenilor din minutul 55, Munteanu îl faultează în careu pe Codoban, arbitrul indică punctul de la 11 m, iar Ene înscrie sigur, în dreapta lui Șuta.
„Galben-albaștrii” au fost aproape de egalare, în minutul 84, după o centrare foarte bună a lui Sălăgeanu, la bara a doua, de unde Tătaru a reluat cu capul, însă Mutu a avut un reflex excelent, respingând balonul în transversală.
La un atac din prelungirile meciului, Sălăgeanu centrează în careu, Boștină retrimite cu capul în centrul careului de unde Iuhas înscrie cu piciorul drept și restabilește egalitatea, aducând un punct nesperat pentru echipa sătmăreană.
În urma rezultatelor înregistrate în etapa a XI-a din seria a II-a, FC Olimpia Satu Mare coboară pe locul 8, cu 15 puncte, la egalitate cu CS Mioveni și Şoimii Pâncota.
Sâmbăta viitoare, Olimpia joacă în deplasare, la Baia Mare, în derby-ul nordului contra celor de la FCM Baia Mare.

FC Olimpia Satu Mare 1 - 1 FC Brașov
Stadion: Olimpia Satu Mare;
Spectatori: aproximativ 500;
Arbitru: Adrian Illyeş (Ploieşti);
Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa) şi Joszef Peter (Sfântu Gheorghe);
Rezervă: Demian Valeriu Ciprian (Zalău);
Observatori FRF: Abrudan Patritiu (Cluj) și Zare Ion (Oradea);
Marcatori: Iuhas (min. 93) / Ene (pen., min. 55);

FC Olimpia Satu Mare: Șuta – Munteanu, Tătaru, Heil, Iuhas -Takacs (min. 62, Rus), Chivari, Villand, Selagea (min. 56, Sălăgeanu) – Faur (min. 62, Boștină) Bîgiu;
Rezerve: Suciu, Boștină, Sălăgeanu, Ciul, Lukacs, Rus, Mureșan;
Antrenor: Csik Tiberiu

FC Brașov: Mutu – David, Hlinca, Puțanu, Perșu – V.Munteanu, Codoban(min. 79, Avram), Poverlovici, Olteanu(min. 80, Istrofor) -Ene(min. 69, Rusu), Mareș;
Rezerve: Cauca, Istrofor, Burlacu, Popa, Avram, Moraru, Rusu;
Antrenor: Adrian Szabo

Rezultatele înregistrate în etapa a XI-a:
Sâmbătă, 31 Octombrie:
Şoimii Pâncota 1 - 1 CSM Râmnicu Vâlcea
Universitatea Cluj 4 - 0 FC Caransebeş
Gaz Metan Mediaş 3 - 0 Metalul Reşiţa
Unirea Tărlungeni 1 - 2 FC Bihor Oradea
UTA Bătrâna Doamnă 2 - 1 Chindia Târgovişte
Duminică, 01 Noiembrie:
FC Olimpia Satu Mare 1 - 1 FC Braşov
CS Mioveni 1 - 0 FCM Baia Mare

Media

Lasă un comentariu

cbasatumare

ads4 2
coica dorel primar
campaniealbu

centrulgmzamfirescu

cosminprimar
energy kids

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii