Jucătorii Olimpiei au marcat de două ori în primele 17 minute prin Munteanu (min. 14) și Sălăgeanu (min. 17), iar Takacs a marcat din penalty în ultimul minut al primei reprize (min. 45) stabilind și scorul pauzei, 3-0.
În repriza secundă, Cosmin Iuhas a reușit un eurogol în minutul 62, iar Sălăgeanu a reușit să înscrie pentru a doua oră, cu câteva minute înainte de finalul meciului.
Olimpia va juca miercuri, de la ora 14,00, pe teren propriu, contra celor de la Chindia Târgoviște în cadrul etapei a XVI-a, iar sâmbăta viitoare se vor deplasa la Arad unde vor avea un meci foarte dificil cu UTA Bătrâna Doamnă.
Declarații după meci:
- ”Băieții au luat meciul în serios, au marcat repede, în primele 30 de minute am înscris de două ori, după care am jucat mult mai liniștiți, fiind un meci la discreția noastră. Ne dorim să continuăm cu victorii în următoarele 3 meciuri care sunt foarte importante și să ne menținem pe locurile de play-off”, a declarat, la finalul meciului, pentru sportulsatmarean.ro, antrenorul Csik.
- ”Sunt bucuros că am marcat din nou, așa se întâmplă când îți place fotbalul, Dumnezeu te răsplătește. A fost un meci la îndemâna noastră de la început până la final, am fost mult superiori lor, cu execuții frumoase de gol”, a declarat pentru sportulsatmarean.ro, căpitanul echipei, Cosmin Iuhas, care a mai spus că dedică golul de azi soției și fiicei sale, precum și suporterilor care au fost prezenți pe stadion alături de echipă. Căpitanul a mai spus că ”echipa trebuie să câștige și jocul de miercuri, de acasă, cu Chindia Târgoviște.”
- ”Mă bucur că am marcat două goluri, mă bucur că am reușit să înscriu, cel mai important este că am legat trei victorii, chiar dacă victoria din etapa trecută de acasă a fost câștigată la masa verde. Am legat trei victorii ceea ce ne dă un moral bun pentru următorul meci care va fi mult mai dificil și în care vrem să ne adjudecăm cele trei puncte”, a declarat, imediat după meci, pentru sportulsatmarean.ro, Adrian Sălăgeanu. Legat de meci, acesta a mai spus: ”Cu toată modestia, la 5-0 ce mai poți să spui... am profitat la maxim de toate ocaziile pe care le-am avut și am reușit să înscriem două goluri foarte repede.”
FC BIHOR ORADEA 0 - 5 OLIMPIA SATU MARE
Stadion: Iuliu Bodola din Oradea
Spectatori: aproximativ 500;
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş);
Asistenţi: Adrian Mărginean (Aiud) şi Ferencz Tunyogi (Zalău);
Rezervă: Rosu Catalin (Sălaj)
Obervatori FRF: Salomir Marian (Cluj) și Lolea Viorel (Reşiţa);
Marcatori: D. Munteanu (min. 14), A. Sălăgeanu (min. 17 și 83), Takacs (min. 45+1), C. Iuhas (min. 61);
FC Bihor Oradea: Kiraly - Remeş, Mintaş, Chira, Lorincz - Magda, A. Coroian - Andor (cpt.), Ember, Haş - Trabalka;
Rezerve: Egri - S. Matei, Ţoca, Maria, Novak, Negrea, Sulea;
Antrenor: Dan Mănăilă;
FC Olimpia Satu Mare: Băican - Ciul, M. Mureşan, Heil, Iuhas (cpt.) - D. Lukacs, Villand - Takacs, Sălăgeanu, D. Muntean - Al. Boştină;
Rezerve: Şuta - Tătaru, Selagea, R. Rus, Bura, Faur, Chivari;
Antrenor: Tiberiu Csik;
Rezultatele înregistrate în etapa a XVI-a:
Sâmbătă, 21 Noiembrie
Unirea Tărlungeni 2 - 0 Gaz Metan Mediaş
Chindia Târgovişte 3 - 1 CS Mioveni
FC Bihor Oradea 0 - 5 Olimpia Satu Mare
Metalul Reşiţa 1 - 6 CSM Râmnicu Vâlcea
FC Caransebeş 1 - 4 FC Braşov
FCM Baia Mare 0 - 0 Şoimii Pâncota
Duminică, 22 Noiembrie, ora 11:00
UTA Bătrâna Doamnă - Universitatea Cluj