Show-ul automobilistic, care a strâns sute de spectatori în centrul oraşului, a debutat cu o demonstraţie de drifturi.
În continuare, principalul organizator al evenimentului BAJA Satu Mare, Ovidiu Domide, a făcut o demonstraţie de viteză pe traseul amenajat în centrul Careiului.
În continuare, concurenţii s-au întrecut pe acelaşi traseu, trebuind să apeleze la toată priceperea lor pentru a-l parcurge în timpi cât mai scurţi.
Programul a continuat cu evoluţia quad-urilor şi a motocicliştilor.
Înaintea probei speciale de rally show a avut loc cursa bijuteriilor retro din cadrul clubului Retromobi, filiala Satu Mare.
Astăzi, probele speciale s-au derulat pe un traseu de macadam, respectiv pe drumuri forestiere aflate pe raza UAT Crucişor, Valea Vinului şi Homoroade, iar sâmbătă pe drumurile deschise circulaţiei publice de pe raza localităţilor Resighea, Sanislău, Scărişoara Nouă din judeţul Satu Mare, respectiv Valea lui Mihai şi Curtuişeni din judeţul Bihor, în buclă.
Program Baja Satu Mare 2022:
Vineri, 10 iunie - ora 10:00: Starul festiv (Carei, str. 1 Decembrie, în fața hotelului L’Art);
Vineri, 10 iunie - ora 12:00 - 17:00: Ziua 1 - PS Prolog, PS1, PS2
- Start Prolog: Sâi;
- Sosire Prolog: Chilia;
- Start PS1/2: Poiana Codrului;
- Sosire PS1/2: Chilia;
Vineri, 10 iunie - ora 19:00: Proba Super Specială - Rally Show (Carei, Hotel L’Art - Calea Armatei Române - b-dul 25 Octombrie);
Sâmbătă, 11 iunie - 09:00 - 18:00: Ziua 2 - PS 3, PS 4, PS 5 și PS 6;
- Start: Curtuișeni (Bihor);
- Sosire: Curtuișeni (Bihor);
Sâmbătă, 11 iunie - ora 20:00 Publicarea clasamentelor finale (Castelul Karoly);
Sâmbătă, 11 iunie - ora 20:30 Festivitatea de premiere (Castelul Karoly);