Memorialul "Herman Schier" este cel mai important concurs de înot organizat în ultimii douăzeci de ani în Oradea, devenind deja o tradiţie în nataţia orădeană şi românească. Memorialul este organizat de CSM Oradea, Clubul Sportiv Crișul și LPS Bihorul.
Memorialul Herman Schier a ajuns la a X-a ediție
Antrenoarea Georgeta Schier, soția regretatului antrenor Herman Schier, a declarat: "Regretatul Herman Schier ar fi fost cu siguranță fericit să vadă că la acest concurs care îi poartă numele sunt atât de mulți tineri înscriși în competiție. Memorialul Herman Schier este un bun prilej de verificare înaintea campionatelor naționale. Noi sperăm ca sportivii care au confirmat în decembrie la campionatele naționale să confirme și la campionatele din acest an. Totodată, ne dorim ca și această edițe a campionatului să atragă la fel de mulți iubitori ai înotului ca și în anii precedenți. Prin urmare, cei care doresc să îi susțină pe sportivi sunt așteptați în tribune, intrarea fiind liberă".
Astfel, sâmbătă, 3 martie, de la ora 10:00 și de la ora 17:00 și duminică, 4 martie, de la ora 10:00, se va da startul pentru cei aproape 450 de concurenți înscriși la concursul de natație ”Memorialul Herman Schier”.
Vor participa sportivi atât din România, cât și din Ungaria. Din țară, vor veni sportivi din orașe precum Baia Mare, Satu Mare, Reșița, Cluj, Târgu Mureș, Bistrița, Brașov, Pitești, Arad, Timișoara, Turda.
Memorialul "Herman Schier" va reuni și anul acesta la start un număr mare de tineri sportivi, născuţi în anul 2010 și mai mici, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005-2004, 2003-2002, 2001 și mai mari, băieți și fete.
Sportivii participanți trebuie să aibă obligatoriu viza medicală la zi (verificarea acesteia se va face la ședința tehnică).
Concursul se va desfășura la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, pe culoare de 50 m, existând 10 culoare competitive și cronometrare electronică.
Herman Schier - primul înotător român care a înotat suta de metri sub 56 secunde
Competiţia poartă numele regretatului antrenor orădean Herman Schier (1945 - 2007), primul înotător român care a înotat suta de metri sub 56".
Herman Schier s-a născut în anul 1945 în URSS. Copilăria și-a petrecut-o la Reșița, unde a început să practice înotul la Clubul Olimpia Reșița. Primele rezultate de valoare le-a obținut la vârsta junioratului, când în 1963 devenea campion la juniori la proba de 100 m liber. Apoi a fost campion național la seniori, maestru al sportului, el fiind primul înotător român care a coborât sub 0'56" la 100 m liber. Totodată, Herman Schier a reprezentat România la numeroase concursuri internaționale, unde a obținut rezultate de valoare. A făcut parte din lotul olimpic pentru Mexic în anul 1968, dar din păcate lotul masculin nu a mai efectuat deplasarea.
Anul 1969 a însemnat debutul ca antrenor la Clubul Sportiv Crișul. În această perioadă a contribuit la creșterea multor generații de înotători de valoare, care au devenit în timp campioni naționali, balcanici, maeștri ai sportului.
În perioada cât a activat la Clubul Crișul, sportivii antrenați de Herman Schier au stabilit peste 350 de recorduri naționale la copii, juniori și seniori. Anul 1977 a fost unul de glorie, deoarece a fost anul în care s-au stabilit 100 de recorduri: 5 recorduri la seniori, 23 la juniori, 71 la copii și 1 record balcanic. Datorită rezultatelor deosebite, sportivii orădeni Horvath Ildiko, Szakadati Ladislau, Mady Levente, Neagrău Horațiu, Kuglis Edith, Bay Laszlo au obținut titlul de maeștri ai sportului.