pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Dakar 2024 | Ziua 8 | Emanuel Gyenes își păstrează locul în clasamentul general

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sătmăreanul Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a încheiat ziua a opta a celui mai dificil rally-raid din lume pe locul 27 și își păstrează locul în clasamentul general la moto.

Etapa a opta de la Dakar 2024 a avut loc între localităţile saudite Al-Duwadimi şi Ha'il, pe un traseu scurtat, din motive de securitate, de la 460 la 279 km de probă specială, Emanuel Gyenes terminând ziua cu timpul de 04H 05' 26’’. 

Pilotul argentinian Kevin Benavides (KTM) a obţinut luni a doua sa victorie în Raliul Dakar 2024 la clasa moto, după ce s-a impus în etapa a opta cu timpul de 3h35min03sec, fiind urmat la 31 secunde de fratele său Luciano Benavides(Husqvarna), campionul en titre, şi la 1 min27sec de francezul Adrien Van Beveren (Honda). 

dakar 2024 traseu ziua8

În clasamentul general, americanul Ricky Brabec (Honda) se menţine lider, urmat la 42 secunde de botswanezul Ross Branch (Hero Motosport Team Rally) şi la 4min21sec de chilianul Jose Ignacio Cornejo Florimo (Honda), în timp ce Gyenes (Autonet Motorccycle Team) ocupă în continuare locul 21, la 5h11min33sec de lider.

În clasamentul Rally 2, Gyenes a fost astăzi al 14-lea şi la general ocupă locul 9.

Motociclistul spaniol Carles Falcon a murit luni la vârsta de 45 de ani, la ceva mai mult de o săptămână după ce a suferit o căzătură în etapa a 2-a a Raliului Dakar 2024, a anunţat echipa sa, TwinTrail Racing, informează AFP.

"Luni, 15 ianuarie, Carles ne-a părăsit. Echipa medicală a confirmat că leziunile neurologice cauzate de stopul cardio-respirator din timpul accidentului sunt ireversibile", a scris echipa într-un comunicat.

Raliul Dakar continuă marţi cu etapa a 9-a, Ha'il-Al-Ula, cu o lungime de 639 km, dintre care 417 km de probă specială.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii