Dakar 2026 | Ziua 6 | Emanuel Gyenes s-a recuperat „din mers” și a încheiat cu bine prima jumătate a celei mai dificile competiții de rally-raid din lume

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri, 9 ianuarie, odată cu finalul etapei a șasea, de la Hail la Riad, s-a încheiat și prima săptămână a celei mai dificile competiții de rally-raid din lume, o săptămână care a început perfect pentru Gyenes, însă pe final Mani nu s-a aflat în cea mai bună condiție fizică, riderul sătmărean fiind nevoit să se recupereze „din mers”.

Astfel, Emanuel Gyenes a încheiat etapa de astăzi pe locul al șaselea, cu o întârziere de 31 de minute și 56 secunde față de câștigătorul de etapă, francezul Benjamin Melot. Mani încă se resimte după accidentarea avută în a doua parte a etapei a treia, iar ziua de odihnă vine foarte bine pentru Gyenes, care speră „să se odihnească și să poată să-și revină pentru partea a doua a raliului”.

În clasamentul general provizoriu, Gyenes ocupă locul al cincilea, cu o întârziere de 52 de minute și 29 de secunde față de Melot (28h 48' 57''), iar în clasamentul general la Moto, Gyenes a coborât pe locul 27 (29h 41' 26''), la cinci ore în spatele liderului Daniel Sanders (24h 41' 00'').

Dakar 2026 | Clasament general categoria Original by Motul:

  1. Benjamin Melot;

  2. Josep Pedro (+8 min 8s)

  3. Jerome Martiny (+11 min 15s)

  4. Javi Vega (+47 min 10s)

  5. Emanuel Gyenes (+52 min 29s)

dakar 2026 traseu ziua 6

La finalul etapei a șasea de la Auto s-a înregistrat o premieră, Dacia Sandriders obținând dubla prin echipajele formate din Nasser Al-Attiyah - Fabian Lurquin și Sébastien Loeb – Edouard Boulanger. Pe locul al treilea al etapei a sosit echipajul format din Seth Quintero - Andrew Short (Toyota Gazoo Racing W2RC).

Nasser Al-Attiyah a avut cel mai bun timp al probei cronometrate (3 ore, 38 min și 28s). Loeb a venit al doilea cu o întârziere de 2 min și 58s, iar Quintero a încheiat în urma pilotului din Qatar cu o întârziere de 3 min și 19s.

Astfel, Nasser Al-Attiyah obține a 49-a victorie de etapă în Dakar (mai are nevoie de încă una pentru a egala recordul deținut de Ari Vatanen și Stéphane Peterhansel), pilotul din Qatar fiind singurul care a obținut cel puțin o victorie de etapă în 19 ediții consecutive de Dakar.

Rezultatele înregistrate de celelalte echipaje Dacia Sandriders: Cristina Gutierrez (locul 15) și Lucas Moraes (locul 16).

În urma rezultatului de astăzi, Nasser Al-Attiyah revine în fruntea clasamentului general provizoriu (a condus clasamentul la finalul etapei a doua). Pe locul secund la general se află Henk Lategan (Toyota Gazoo Racing W2RC), fostul lider al ultimelor două zile, iar podiumul e completat de Nani Roma - Alex Haro (Ford Racing).

Dakar 2026 | Clasament general la categoria Auto:

  1. Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin (Dacia Sandriders)

  2. Henk Lategan – Brett Cummings (Toyota Gazoo Racing W2RC); +6 min 10s

  3. Nani Roma – Alex Haro (Ford Racing); +9 min 13s

  4. Carlos Sainz – Lucas Crus (Ford Racing); +11 min 49s

  5. Mattias Ekström – Emil Bergkvist (Ford Racing); +12 min 11s

  6. Sébastien Loeb – Edouard Boulanger (Dacia Sandriders); +17 min 36s

  7. Mitch Guthrie – Kellon Walch (Ford Racing); +21 min 49s

  8. Mathieu Serradori – Loin Minaudier (Century Racing); +23 min 29s

  9. Erik Goczal - Szymon Gospodarczyk (Energylandia); +24 min 40s

  10. Lucas Moraes – Dennis Zenz (Dacia Sandriders); +26 min 46s

 

Sâmbătă, 10 ianuarie, concurenții de la Dakar 2026 vor avea o zi de pauză, iar următoarea etapă este programată duminică, 11 ianuarie: Riad - Wadi ad Dawasir (876km).

Program Dakar 2026:

  • 3 ianuarie - prolog: Yanbu - Yanbu, 98 km (23 km de probă specială)

  • 4 ianuarie, etapa 1: Yanbu - Yanbu, 518 km (305)

  • 5 ianuarie, etapa 2: Yanbu - AlUla, 504 km (400)

  • 6 ianuarie, etapa 3: AlUla - AlUla, 666 km (422)

  • 7 ianuarie, etapa 4: AlUla - bivuac, 492 km (417) la moto, 526 km (451) la auto

  • 8 ianuarie, etapa 5: bivuac - Hail, 417 km (356) la moto, 428 km (372) la auto

  • 9 ianuarie, etapa 6: Hail - Riad, 920 km (331)

  • 10 ianuarie: zi de pauză

  • 11 ianuarie, etapa 7: Riad - Wadi ad-Dawasir, 876 km (462)

  • 12 ianuarie, etapa 8: Wadi ad-Dawasir - Wadi ad-Dawasir, 717 km (481)

  • 13 ianuarie, etapa 9: Wadi ad-Dawasir - bivuac, 540 km (418) al moto, 531 km (410) la auto

  • 14 ianuarie, etapa 10: bivuac - Bisha, 417 km (371) la moto, 469 km (421) la auto

  • 15 ianuarie, etapa 11: Bisha - Al Henakiyah, 882 km (347)

  • 16 ianuarie, etapa 12: Al Henakiyah - Yanbu, 718 km (310)

  • 17 ianuarie, etapa 13: Yanbu - Yanbu, 141 km (105)

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii