Galben-albaștrii s-au reunit la ora 12,00, la stadionul Olimpia unde, după o scurtă ședință susținută de antrenorul Bogdan Andone, au făcut un antrenament de acomodare pe terenul îngheţat bocnă al stadionului.
- ”Avem foarte mult de muncă. Din păcate, terenurile și condițiile din această perioadă nu ne avantajează deloc, tocmai de aceea încercăm să găsim o variantă să facem un cantonament în străinătate,” a spus Andone.
Singura noutate, deocamdată, din lotul echipei este sosirea jucătorului Ionuţ Adrian VOICU, jucător care în ultimii ani a fost sub contract cu echipa din Liga 1, FC Voluntari, însă a jucat mai mult la echipa a doua care evoluează în seria a III-a din Liga 3, și pentru care a marcat 10 goluri în acest sezon.
- ”A plecat Muntean, care a fost un jucător important pentru noi și cu care eu m-am înțeles foarte bine, și a venit Andi Voicu de la Voluntari, un jucător pe care-l cunosc și pe care l-am dorit și vara trecută, dar nu am reușit să-l aducem. Voicu poate juca pe banda stângă sau vârf de atac”, a declarat antrenorul Olimpiei, Bogdan Andone.
- ”Încercăm să ne adaptăm, programul este dat peste cap din cauza condiţiilor care sunt aici. Până săptămâna viitoare, până joi, vom susţine aici câte un antrenament sau două pe zi. Marți avem un meci amical în Ungaria cu jucătorii tineri, iar joi un meci școală cu băieții de la U 21 de la Baia Mare”, a spus Andone.
-
”Suntem cam pe unde am lăsat echipa și așteptăm să vedem dacă se poate să obținem niște bani. Datoriile au rămas acolo plus că s-a mai adunat un salariu pe decembrie, au mai rămas două prime restante plus una din Cupa României, la care se adaugă şi salariile restante ale jucătoriilor din vara trecută. Suntem în aceeaşi situaţie. Va fi greu, dar încercăm să vedem cum putem gestiona această situaţie” a declarat Bogdan Andone.