În urma hotărârilor Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, Olimpia a fost penalizată cu patru puncte și cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători, iar odată cu aceste penalizări ”galben-albaștrii” au căzut de pe locul 13 al clasamentului Ligii 2 pe locul 19, penultimul, la egalitate de puncte (16) cu ultima clasată, Ştiinţa Miroslava.
În prima etapă a returului Ligii a II-a, sătmărenii au primit vizita celor de la Metaloglobus București, prima echipă pe care izbuteau să o învingă în startul actualului sezon, iar la finalul unui meci disputat, cu multe ocazii de gol la ambele porți, ”galben-albaștrii” au câștigat cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Dumitru Muntean (min. 21) și Sergiu Jurj (min. 90). Un aport important la victoria de astăzi a avut portarul Marius Șuta care a avut câteva intervenții foarte bune pe parcursul meciului, la final puținii spectatori prezenți în tribune i-au scandat numele, iar la conferința de presă antrenorul Zoltan Ritli l-a declarat omul meciului: ”Bravo lui, felicitări, a fost omul meciului.”
În urma victoriei cu Metaloglobus și a rezultatelor înregistrate în această primă etapă a turului, Olimpia Satu Mare a urcat pe locul 14 în clasamentul ligii secunde, cu 19 puncte, iar în ultima etapă a anului, sâmbătă, 09 decembrie, va juca în deplasare la ocupanta locului șase, Academica Clinceni. Cu privire la deplasarea de săptămâna viitoare de la Clinceni, Zoltan Ritli a declarat la conferința de presă de la finalul meciului că ”vom face toate eforturile să ne prezentăm la meciul de sâmbătă”.
Antrenorul ”galben-albaștrilor” a ținut să le mulțumească fotbaliștilor săi pentru dăruirea de care au dat dovadă și speră ca cei din conducere să rezolve măcar o parte din problemele financiare:
- ”Vreau să-mi felicit jucătorii pentru tot parcursul pe care l-am făcut împreună și vreau să vă spun că din punct de vedere sportiv noi ne-am respectat meseria. Suntem în grafic, obiectivul nostru era să acumulăm 25-26 puncte, iar echipa se situează pe o poziție bună având în vedere că de șase luni de zile jucătorii nu au fost plătiți... Cu toate problemele pe care le-am avut, eu zic că din punct de vedere sportiv ne-am făcut datoria, însă problemele financiare sunt o altă problemă”, a declarat Zoltan Ritli la finalul meciului.
Legat de problemele financiare de la club Ritli a spus că ”dacă primeam cotizația de 500.000 lei de la Consiliul Județean Satu Mare, aveam și mai multe puncte, ne antrenam și mai bine și puteam să le cer jucătorilor mai mult (...) Un jucător s-a lăsat de fotbal pentru că nu a putut să-și întrețină familia și de luni s-a dus la lucru, iar Hlinca și Miholca au plecat de la echipă. Nu am avut cu ce să-i ținem...”, a mai spus Ritli.
Din păcate, pe lângă depunctările primite din cauza litigiilor cu Voicu și Anca-Trip, Olimpia mai are alte litigii cu alți șase foști jucători, iar dacă nu se găsesc bani pentru achitarea restanțelor financiare față de aceștia vor urma alte depunctări...
Etapa 20 | FC Olimpia 2010 Satu Mare 2 - 0 Metaloglobus București (1-0)
Marcatori: Dumitru Muntean (min. 21) și Sergiu Jurj (min. 90);
Stadion: Olimpia - Daniel Prodan (Satu Mare);
Arbitru: Cristian Codrea (Baia Mare);
Arbitri asistenţi: Cristian Nicolae Lucaci şi Radu Despa (Baia Mare);
Arbitru de rezervă: Inoan Vlad (Cluj);
Observatori: Jiga Dan (Bistriţa) și Lucaci Adrian (Arad);
FC Olimpia 2010 Satu Mare: Marius Şuta - Szasz Tamas, Denis Cubaş, Cosmin Bura, Robert Villand, Olivier Lusamba, Ciprian Brata, Dumitru Muntean, Vasile Pop (cpt.), Cristian Munteanu, Ciprian Duruş;
Rezerve: Florin Muntean - Vincze Levente, Florin Achim, Romario Rus, Sergiu Jurj, Pavel Nemeş, Angelo Cocian;
Antrenor: Zoltan Ritli;
Metaloglobus București: Geantă - Robu, Mitroi (cpt.), Caramalău, Răileanu, Ghenovici, Sava, Niculae, Vl. Vlad, Nsukami;
Rezerve: M. Nedelcu - Negotei, Coman, Fl. Iordache, R. Gheorghe, A. Marian, Stângă;
Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă;
Rezultate Liga 2, etapa 20:
Sâmbătă, 2 decembrie:
Sportul Snagov 0 - 3 Luceafărul Oradea
Foresta Suceava 1 - 2 Ripensia Timişoara
Ştiinţa Miroslava 5 - 0 ASA Târgu Mureş
ASU Politehnica Timişoara 2 - 1 Dacia Unirea Brăila
Pandurii Târgu Jiu 1 - 5 FC Argeş
Olimpia Satu Mare 2 - 0 Metaloglobus Bucureşti
Dunărea Călăraşi 4 - 0 Academica Clinceni
CS Afumaţi 2 - 1 CS Mioveni
Duminică, 3 decembrie:
UTA Arad - Chindia Târgovişte, ora 11:30
CS Baloteşti - AFC Hermannstadt, ora 12:00