După un tur de campionat fără pași greșiți, după acțiuni care au vizat în special copiii, atât în municipiu cât și în județ, fanii care trăiesc fiecare clipă în galben și albastru s-au gândit să încheie anul „en-fanfare”.
Deoarece e binecunoscută relația de amiciție dintre Olimpiști și cei de la trupa de rock Cargo, duminică, 9 decembrie, ora 19,00, la Nox Club (centrul nou, Casa de Cultură a Sindicatelor) va avea loc petrecerea de sfârșit de an a Olimpiștilor sătmăreni, petrecere care va găzdui și un concert al binecunoscutei trupe timișorene.
Prețul unui bilet este de 30 de lei, iar conform celor declarate de organizatori, toate încasările vor fi folosite pentru finanțarea returului de campionat.
La același eveniment se vor strânge donații pentru club, cei care donează putând participa la o tombolă cu premii constând în fulare Olimpia și Cargo, mingi și viniluri cu ultimul hit Cargo: Românie, te strig!
“Ca să încheiem anul ”en fanfare”, ne-am gândit să o facem alături de prietenii noștri de la CARGO! Astfel, pe 9 decembrie, ora 19, la NOX Club ne revedem cu Cavalerii Rock-ului românesc la Petrecerea de final de an a olimpiștilor. Toate încasările și donațiile vor intra în contul clubului urmând a fi folosite în returul acestui campionat. Ținem să spunem că mulțumim și apreciem deschiderea celor de la Nox Club către un gen muzical mai puțin obișnuit pentru ei și le mulțumim de asemenea că au pus locația la dispoziția noastră în mod gratuit. Biletele vor fi puse în vânzare în curând la locații pe care urmează să vi le comunicăm. Vom avea bineînțeles și o tombolă cu premii pentru toți cei care vor dona sume pentru club”, este mesajul Voluntarilor Olimpişti.