pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Ministrul Bogdan Matei, prezent la Satu Mare: Hotelul Sport va trece la Primăria Satu Mare

Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, a fost prezent azi, 6 ianuarie, la Satu Mare pentru a continua proiectele începute de predecesorul său, Ioana Bran. Hotelul Sport va trece în scurt timp la Primăria Satu Mare, este promisiunea ministrului.

Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, s-a aflat duminică într-o vizită în Satu Mare, unde împreună cu directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport, Adrian Ardelean, a vizitat sala de scrimă din Satu Mare și a avut întâlniri sediul Clubului Sportiv Satu Mare.
Printre obiectivele despre care s-a discutat s-a numărat trecerea Hotelului Sport în administrarea administrației locale, al cărui transfer efectiv la Primăria municipiului Satu Mare a fost început de ministrul sătmărean Ioana Bran, urmând ca procedura să fie finalizată în perioada imediat următoare.
“Mă bucur că am reușit să vizitez sala de scrimă și clubul nostru sportiv din Satu Mare, aici este o pepiniera de talente unde s-au format mari campioni. Am vizitat și DJTS Satu Mare, am discutat cu directorul nostru despre problemele și prioritățile pentru acest an, printre care și trecerea Hotelului Sport la comunitatea locală, un proces foarte avansat și care va duce în curând la redeschiderea lui”, a spus ministrul Bogdan Matei.
De asemenea, la sediul DJTS, ministrul a discutat despre problema salariilor din instituție, rămase la un nivel mic, față de alte instituții bugetare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii