Vorbim despre submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pentru care s-a publicat în consultare propunerea de Ghid al solicitantului.
Solicitanții eligibili trebuie să fie persoane fizice înregistrate și autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau societăți cu răspundere limitată (SRL). Fermele trebuie să fie cuprinse ca mărime economică între 4.000 și 11.999 de euro S.O. (valoarea producției standard).
Sprijinul public nerambursabil se va acorda pentru o perioadă de maximum 3 sau 5 ani (perioada de 5 ani se aplică doar pentru sectorul pomicol) și va fi de 15.000 de euro.
Procentul de finanțare nerambursabilă fiind de 100%, în baza planului de afaceri. Aceasta înseamnă că teoretic un solicitant poate face investiția numai cu banii europeni.
Sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici se va acorda sub formă de primă în două tranșe, astfel:
75% din cuantumul sprijinului la semnarea Deciziei de finanțare;
25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implemeentarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși 3/ 5 ani (5 ani pentru exploatațiile pomicole), de la semnarea Deciziei de finanțare.
Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de afaceri.
În implementarea corectă a Planului de afaceri trebuie îndeplinite o serie de condiții, printre care:
comercializarea producției proprii în procent de minimum 20% din valoarea primei tranșe de sprijin, aspect demonstrat prin documente justificative, în conformitate cu legislația în vigoare,
înființarea platformelor/ amenajărilor privind gestionarea gunoiului de grajd ,
cazul în care în cadrul exploatației agricole există o platformă/ amenajare privind gestionarea gunoiului de grajd care respectă normele de mediu/ care trebuie adaptată la normele de mediu, în Planul de afaceri se va detalia acest aspect;
stabilirea domiciliului/ sediului social a solicitantului în UAT-ul în care exploataţia este înregistrată;
în cazul în care fermierul va fi încadrat într-o activitate salarizată, în termen de maximum 9 luni de la data semnării Deciziei de finanțare, locul de muncă al acestuia (sediul social/ punctul de lucru al angajatorului) trebuie să fie în acelaşi UAT sau zona limitrofă a UAT-ului în care este înregistrată exploataţia;
din Planul de afaceri trebuie să reiasă dezvoltarea exploataţiei agricole.
Înscrierea se va face online, pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Este interzisă utilizarea roboților sau scripturilor care colectează automat resursele, folosirea programelor care imită caracteristicile unui utilizator uman sau care oferă un avantaj nedrept, și/ sau folosirea de click‐bots sau script‐uri care execută click‐uri în mod automat sau reproduc în alt mod comportamentul uman.
Este interzisă și utilizarea de locații multiple/ ip‐uri multiple pentru același user.
Puteți transmite obiecții și propuneri pentru acest ghid al solicitantului până pe 29 iunie 2019, pe adresa de e-mail consultare@ afir.info. Pe urmă, funcționarii din subordinea Ministerului Agriculturii vor definitova Ghidul și vor anunța perioada de înscrierie pentru finanțare.
sursa: startupcafe.ro