În urma impactului, cei doi şoferi, o tânără, de 20 de ani, şi un bărbat, de circa 30 de ani, au rămas încarceraţi, fiindu-le blocate picioarele sub bordul mașinilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Satu Mare, Marius Siladi, la fața locului au intervenit pompierii negreșteni care au reușit să scoată victimele de sub fiarele contorsionate ale celor două autoturisme. Din fericire, înafară de șoferi, în cele două mașini nu se mai aflau alți pasageri.
Cele două victime au fost transportate la Spitalul din Negrești Oaș.