pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Sprijin pentru serviciile sociale din județ

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi au fost semnate 9 contracte de finanțare a proiectelor depuse de asociațiile sătmărene non-profit, în valoare de 930.040 de lei, care se adaugă celor 7 contracte în valoare de 1.047.960 lei, încheiate în luna aprilie.

Astfel, suma de 1.978.000 lei acordată de Consiliul Județean Satu Mare în anul 2020 pentru sectorul serviciilor sociale, în baza Legii 350/2005, se împarte la 16 asociații care vor ajuta 658 de beneficiari.

337 de noi beneficiari ai serviciilor sociale se vor bucura de programele finanțate de Consiliul Județean Satu Mare în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitățile de interes general.

Având în vedere reluarea activităților suspendate sau întrerupte de asociații în perioada stării de urgență, începând cu iunie, respectiv iulie, comisia de evaluare din cadrul Consiliului Județean a revenit asupra procedurii de evaluare a proiectelor depuse spre finanțare. Au fost acceptate spre finanțare proiectele depuse de Asociația ”Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare (Centru de zi pentru copii aflați în risc de separare de părinți ”Sfânta Tatiana”), Asociația Surorile de Caritate ”Sfântul Vicențiu” (Centrul ”Fericitul Scheffler Janos” pentru copii), Asociația Surorilor de Caritate ”Sfântul Vicențiu” (Centrul ”Fericitul Scheffler Janos” pentru copii cu dizabilități), Fundația ”Down” Carei (Centrul de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități), Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare (Centrul de reabilitare ”Sfântul Iosif” și Centrul de reabilitare Carei), Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare (Centrul de zi ”Integretto” Ardud și Centrul comunitar ”Sfântul Martin de Tours” (centre de zi pentru copii)), Asociația Club Sportiv ”Caiac Smile” (Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii ”Caiac Smile”), Asociația Caritas Catolica Oradea, filiala Tășnad (Centrul de zi pentru persoanele vârstnice Tășnad), Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România (Servicii de asistență comunitară ”Prezența”).

 

Astfel, suma de 1.978.000 lei acordată de Consiliul Județean Satu Mare în anul 2020 pentru sectorul serviciilor sociale se împarte la 16 asociații care vor ajuta 658 de beneficiari.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii