Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare organizează cu ocazia Zilei Mondiale a Apei următoarele acțiuni:
- În baza acordului de parteneriat cu S.C. Apaserv Satu Mare S.A. în data de 20.03.2015, ora 10 locația- Pasajul pietonal Corneliu Coposu, se va lansa Campania de colectare a uleiurilor uzate de la populație, care se va materializa prin amenajarea punctelor de colectare în piețele alimentare din toate localitățile urbane ale județului Satu Mare (Satu Mare, Negrești Oaș, Carei, Tășnad, Ardud, Livada).
Pentru eficientizarea campaniei un număr de 25 de voluntari (elevi de la școlile ecologice) din Corpul Voluntarilor Ecologi, după un calendar bine stabilit, vor distribui fluturași cetățenilor conținând informații despre necesitatea colectării uleiuilor uzate.
- În 20.03.2015, ora 10 la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, domnul Gheza-Gavril DOHI-TREPSZKER inginer din Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare își va prezenta lucrarea ”Tehnici de supraveghere video a râurilor” care cuprinde :
-Identificarea supravegherii râurilor ca un nou domeniu, abordarea multidisciplinară prin cercetarea fenomenului plutitorilor pe râuri, încadrarea corectă în categoria de poluare, definirea a noi unități de măsură.
-”Opinie alternativă” de numărare a flacoanelor de plastic.
-Egalarea/ surclasarea performanțelor actuale umane.
-Crearea unei biblioteci de date cu înregistrări video ale fenomenului de poluare de tip „ape mari”. Crearea unei baze de date cu 200 de înregistrări cu plutitori și 38 atribute, reduse prin optimizare la 2 în vederea economiei benzii de frecvență și reducerii încărcării sistemelor de calcul.
- Încadrarea în sistemul monitorizării calității apei, ca un nou capitol în R.N.E.D.A.