Ziua Femeii a fost una cu totul specială pentru doamnele care frecventează Centrul de zi pentru vârstnici situat pe aleea Jiului din Satu Mare, căci a fost primul eveniment de acest gen sărbătorit împreună, iar angajații unității au făcut tot posibilul, ca el să fie unul memorabil.
Festivitatea a fost deschisă de psihologa centrului, Klára Tóth care a trecut în revistă multitudinea de roluri pe care le-au avut femeile de-a lungul istoriei, vorbind și despre frumusețea și felul aparte al sufletului feminin. Organizatoarea de evenimente, Magyar Noémi a făcut o introducere a prezentării realizate special pentru această ocazie de echipa centrului, o prezentare a femeilor celebre care au schimbat cursul istoriei și concepția societății despre femei – personalități puternice, curajoase, deosebite, care continuă să ne inspire și astăzi. Apoi a început prezentarea propriu-zisă – angajații unității au vorbit rând pe rând despre femei care în cele mai diverse domenii: politică, știință, artă teatrală, modă, activitate caritativă, sport, călătorie în spațiu etc. s-au remarcat prin realizări deosebite. Pe lângă celebritățile internaționale, precum: Coco Chanel, Elisabeta a II-a, Hillary Clinton, Cleopatra, Margaret Thatcher, Marie Curie, Valentina Tereshkova, prințesa Diana, Maica Tereza au menționat și personalități feminine din România, ca Ana Ipătescu, Ana Aslan sau Nadia Comăneci. Vârstnicii au avut ocazia să afle foarte multe lucruri interesante despre aceste doamne, îmbogățindu-și cunoștințele și având la dispoziție exemple de urmat.
La eveniment a fost prezent și Adrian Balaj, directorul Direcției de Asistență Socială Satu Mare care a felicitat vârstnicele oferindu-le flori.
Festivitatea de 8 Martie s-a încheiat cu un mic program artistic pregătit de seniori.