Află că în județul Satu Mare sunt zeci de asemenea locuri de muncă vancate unde te poți prezenta, în anumite condiții, la concurs. VEZI mai jos ce posturi vacante sunt:
1. Șef Biroul resurse umane, salarizare la Consiliul Județean Satu Mare
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef birou – Biroul resurse umane, salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice;
studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani;
să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
09 mai 2016, ora 10:00: proba scrisă;
data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului și trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de HG nr. 1173/2008.
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
2. Consilier și polițist local (2 posturi) la Primăria Orașului Livada
Primăria Orașului Livada, Județul Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante după cum urmează:
consilier, clasa I, gradul profesional asistent în cadrul Compartimentului Autoritate Tutelară;
polițist local, clasa I, gradul profesional asistent în cadrul Serviciului Poliția Locală.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
04 martie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Orașului Livada, Județul Satu Mare din str. Oaşului, nr. 4, telefon: 0261/840.714.
3. Inspector principal (contabil) la Primăria Comunei Moftin
Primăria Comunei Moftin, Județul Satu Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector – contabil, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului Contabil şi Achiziţii Publice.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
cunoştințe de operare PC nivel avansat, în Word, Excel, programe de contabilitate, sens în care, va prezenta dovada absolvirii unui curs care certifica cunoştinţele de operare date pe calculator.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
20 aprilie 2016, ora 15:30: termenul limită de depunere a dosarelor;
05 mai 2016, ora 10.00: proba scrisă;
data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Moftin din Moftinu Mic, nr. 219, Județul Satu Mare, telefon 0261/875.116.
4. Auditor II la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului contractual de execuție, vacant, de auditor II – Staţia Satu Mare – Compartimentul Audit Intern.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în ştiinţe economice;
vechime în specialitatea Compartimentului de audit de minimum 1 an;
competenţe profesionale în domeniile:
audit intern;
managementul riscului, controlul intern şi guvemanţă;
management;
contabilitate;
finanţe publice;
tehnologia informaţiei;
drept.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
14 aprilie 2016, ora 15:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
22 aprilie 2016, ora 09:00: proba scrisă (test grilă);
27 aprilie 2016, ora 09:00: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, Str. Careiului nr, 26 A, Județul Satu Mare, telefon 0361/405.621.
5. Muncitor calificat M – instalator apă canal (cod COR 712602) la Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc” din Satu Mare
Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc” din Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor calificat, instalator apă canal, cod COR 712602, punct de lucru: sediul Colegiului Naţional „Kolcsey Ferenc” Satu Mare.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
studii medii;
vechime în specialitate de minimum 5 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
18 aprilie 2016, ora 14:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
20 aprilie 2016, ora 10:00: proba interviu și analiză CV;
20 aprilie 2016, ora 14:00: proba practică de specialitate;
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Relații suplimentare se obțin la sediul Colegiului Naţional „Kolcsey Ferenc” din Satu Mare, str. Mihai Eminescu, nr. 1, telefon: 0261/711.929, 0296/711.929.
6. Portar la Liceul Teoretic Negreşti-Oaş
Liceul Teoretic Negreşti-Oaş, Județul Satu-Mare organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacantă, de portar.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
nivelul studiilor: generale;
cunoştinţe generale privind activitatea de portar şi pază;
condiţie obligatorie: atestat de agent de pază.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
15 aprilie 2016: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
29 aprilie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
29 aprilie 2016, ora 12:30: proba practică;
29 aprilie 2016, ora 13:30: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Liceul Teoretic Negreşti-Oaş, cu sediul în: localitatea Negreşti-Oaş, Str. Victoriei nr. 101, judeţul Satu Mare, tel.: 0261-854941.
7. Secretar al comunei la Primăria Comunei Moftin
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de secretar al Comunei Moftin, Judeţul Satu Mare.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice sau administrative;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
25 aprilie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:
copia actului de identitate;
formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
8. Poliţist local, inspector şi consilier (5 posturi) la Primăria Orașului Negrești Oaș
Primăria Orașului Negrești Oaș, Judeţul Satu Mare organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, în cadrul Serviciului Poliţia Locală după cum urmează:
poliţist local clasa III, grad asistent – Compartimentul Construcţii şi mediu;
poliţist local clasa I, grad debutant – Compartimentul Circulaţie;
inspector clasa I, grad debutant – Direcţia Tehnică – Compartimentul Investiţii;
consilier clasa I, grad principal – Direcţia Proiecte, Achiziţii Publice şi Turism – Compartimentul Managementul Proiectelor;
inspector – clasa I, grad principal – Direcţia A.P.L. – Compartimentul Resurse Umane.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
25 aprilie 2016: proba scrisă;
data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Negrești Oaș, Judeţul Satu Mare, din str. Victoriei, nr. 95-97, Compartiment Resurse Umane, telefon: 0261/854.845.