pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Salariul minim și amenzile de circulaţie, mărite de la 1 mai 2016

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Amenzile de circulaţie au crescut cu 20% datorită majorării salariului minim pe economie de la 1.050 de lei/lună la 1.250 de lei/lună.
Vestea bună a creşterii salariului minim pe economie de la 1.050 de lei/lună, la 1.250 de lei/lună, începând cu 1 mai 2016, aduce cu sine şi o veste proastă. Creşterea cuantumului amenzilor de circulaţie cu acelaşi procent, aproape 20%.
Valoarea punctului amendă este calculată potrivit legii în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Contravenţiilor prevăzute în Codul rutier li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte – amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Clase de sancţiuni
Clasele de sancţiuni, conform Codului rutier, sunt următoarele: clasa I – 2 sau 3 puncte – amendă; clasa a II – a – 4 sau 5 puncte – amendă; clasa a III – a, de la 6 la 8 puncte – amendă; clasa a IV – a , de la 9 la 20 puncte – amendă şi clasa a V – a, de la 21 la 100 puncte – amendă.

Astfel, şoferul care nu poartă centura de siguranţă va fi sancţionat cu o amenă cuprinsă între 250 şi 375 de lei şi 2 sau 3 puncte de penalitate. Aceeaşi sancţiune va fi suportată şi de către conducătorul auto care conduce un autovehicul, în mod nejustificat, cu o viteză cu cel puţin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv. O sancţiune similară va primi şi conducătorul autovehiculului care nu respectă obligaţia de semnalizare a schimbării direcţiei de mers.

Cu 4 sau 5 puncte de amendă şi sume cuprinse între 500 şi 625 de lei vor fi sancţionaţi conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, cei care nu respectă semnificaţa culorii roşii a semaforului sau cei care nu respectă regulile privind depăşirea.

Conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere expirat se va sancţiona cu 6 – 8 puncte de amendă şi sume cuprinse între 750 şi 1.000 de lei.

Şoferii care se urcă băuţi la volan se pot aştepta la amenzi de până la două salarii minime pe economie, adică 2.500 de lei. Nu mai punem la socoteală suspendarea permisului de conducere.
Şi pasagerii sau pietonii pot fi sancţionaţi. Spre exemplu, pasagerii unui autovehicul, care nu au legate centurile de siguranţă pot fi sancţionaţi cu 2 – 3 puncte de penalizare şi o sumă cuprinsă între 250 şi 375 de lei. La fel şi pietonii care nu respectă normele de circulaţie pe drumurile publice.

În aproape doi ani şi jumătate, de la începutul lui 2013 şi până în mai 2016, valoarea unui punct-amendă aproape s-a dublat, de la 75 de lei la 125 de lei.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii