„Ne dorim ca în următorul sezon să continuăm promovarea oamenilor deosebiți și talentați din țara noastră și de aceea căutăm să-i cunoaștem pe membrii comunității dumneavoastră locale în număr cât mai mare.
Cei mai talentați români ar putea proveni chiar din comunitatea dumneavoastră! De aceea ne dorim să colaborăm în descoperirea lor prin participarea la festivaluri, târguri, bâlciuri, zile ale orașului și diverse alte evenimente locale unde noi putem să-i cunoaștem pe cei mai talentați locuitori ai comunității dumneavoastră.
Căutăm oameni cu aptitudini deosebite din orice domeniu, de la cântăreți, dansatori, comici, coruri, rapsozi populari și imitatori la confecționeri, meșteșugari, acrobați, magicieni, sportivi, trupe dans șamd. De asemenea, ne dorim să descoperim talente neconvenționale, pasiuni neobișnuite și orice alte calități și abilități spectaculoase care se află în județul dumneavoastră”, se arată în scrisoarea trimisă de echipa ProTV, Direcției de Cultură Carei.
La preselecția Românii au talent, din data de 18 iunie, ora 15, nu vor fi prezente vedetele Pro Tv, ci doar echipa de producție (ceea ce este specificat pe afișul de la attach). Preselecția se va desfășura fără public.