Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, operational la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare din 1 ianuarie 2024

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Începând cu 1 ianuarie, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică este functional în județul Satu Mare, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție. 

În anul 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au emis 210 ordine de protecție provizorii, 110 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. 
 
În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023, polițiștii sătmăreni au intervenit la 1.684 de cazuri de violență domestică, dintre care 828 în mediul urban și 856 în mediul rural. 
 
În aceeași perioadă de referință, au fost înregistrate 38 de fapte penale în domeniul violenței domestice, cu 17 mai multe față de anul 2022. 
 
Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze poliția. 
 
În anul 2023 au fost constatate 205 cazuri de lovire sau alte violențe, cu 18 mai puține decât în anul 2022, constatându-se în schimb o creștere a faptelor de amenințare (de la 27 la 53 fapte). 
 
După locul comiterii, 90 de fapte au fost comise în mediul urban și 133 în mediul rural, 120 la domiciliu și 103 în spațiul public. 
 
În anul 2023, s-a înregistrat o scădere a numărului autorilor (206) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (210).
 
Din totalul victimelor infracțiunilor de violență domestică, 28 sunt bărbați, 167 sunt femei, iar 15 sunt minori. 
 
Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 195 au fost confirmate de unitățile de parchet.
 
În scopul prevenirii și combaterii săvârșirii acestor fapte, utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul procedurilor judiciare. 
 
Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță.
 
Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. 
 
Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
 
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic. Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și S.N.U.A.U. 112 și astfel, către cel mai apropiat organ de ordine publică, pentru intervenție.
 
Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la gleznă sau, prin excepție, la brațul persoanei. 
 
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a luat toate măsurile pentru instruirea personalului cu privire la aceste modificări legislative, precum și pentru informarea despre noile obligații legale a persoanelor față de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii