pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

A fost inaugurat cel mai nou centru de welness din Transilvania

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Clujenii și nu numai se pot relaxa la un nou centru de wellness și spa. 

Dolce Vita Spa a fost inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, în incinta Grand Hotel Italia.
Joi, 21 martie, a fost deschis oficial  cel mai nou centru de wellness și spa din Cluj și din Transilvania, Dolce Vita Spa, aflat în incinta Grand Hotel Italia din cartierul Bună Ziua. Inaugurarea se întâmplă la un an de la demararea lucrărilor, perioadă în care s-au făcut investiții în valoare de 500.000 de Euro. Conceptul pe care se bazează este inspirat din stilul de viață mediteranean și îmbină tradiția faimosului ”dolce far niente” cu elementele moderne ale industriei wellness-ului. 
Atunci când am demarat acest proiect, am avut în minte echilibrul și armonia, cuvinte cheie ale acestui domeniu. Timp de un an de zile, cât a durat finalizarea acestei oaze de relaxare, am fost atenți la toate detaliile și la modul în care ele se îmbină pentru ca oaspeții noștri să se bucure de experiență, de la muzică și artă, până la mâncare și băutură. Avem un meniu variat, avem masaje de relaxare, avem masaje de relaxare cu pietre vulcanice, ale căror beneficii sunt mult mai intense la nivel muscular, datorită căldurii emanate de pietrele vulcanice”, spune Loredana Chiș, managerul Dolce Vita Spa. 
În Italia, noi avem un grup de hoteluri și toate spa-urile noastre se numesc Dolce Vita. Pentru că Dolce Vita este pentru noi, italienii, un stil de viață care înglobează frumusețea și bucuria de a trăi, este sinonim cu fericirea. Iar acest sentiment de fericire dorim să îl oferim și clienților noștri. Este un centru de wellness, de ”benessere” care a vrut să ne reprezinte pe noi, să reprezinte frumusețea și fericirea. De fapt, într-un cuvânt, asta înseamnă Dolce Vita Spa, fericire!”, a declarat Paola Batani, proprietara grupului Batani Select Hotels din care face parte și Grand Hotel Italia, alături de alte 10 locații din Italia. Paola duce mai departe cei peste 50 de ani de tradiție hotelieră de excepție la care a ținut tatăl său, Antonio Batani, nume marcant al marii industrii hoteliere italiene și mondiale. 
Benessere și B(atani)-touch sunt cele două ”semnături” ale tuturor hotelurilor din lanțul Batani Select Hotels, sinonime cu ”o istorie de ospitalitate luxoasă, exclusivistă, dar sinceră și autentică, născută din tradiție și transmisă mai departe din generație în generație”.
”Hotelul acesta a fost visul nostru - al meu și al tatălui Paolei, a cărei lipsă o simțim cu toții. Prin 2007 am început să construim, în 2011 am deschis și acum am reușit să finalizăm tot complexul. Să închidem, practic, cercul, pentru că de la început ne-am propus să avem și zonă de relaxare. Avem piscina exterioară și ne mai lipsea spa-ul, pe care-l avem acum. Este o investiție frumoasă și un hotel care o să se ridice, acum, la nivelul tuturor cerințelor clienților”, spune Simion Prunean, administrator Grand Hotel Italia
Private Spa pentru cupluri
Facilitățile Dolce Vita Spa acoperă o vastă paletă de nevoi și preferințe. Oaspeții au la dispoziție o piscină cu apă încălzită, saună uscată și umedă, bazin cu hidromasaj și jacuzzi, saună pentru Ritualurile Aufguss, dar și o serie de dușuri senzoriale, special conceput pentru a stimula simțurile. De asemenea, clujenii și turiștii se pot relaxa în Camera Salină, sau în zonă de Lounge Spa cu Bar.
 O noutate și totodată cea mai cerută facilitate este ”Private Spa”, un spațiu generos pentru cupluri, care oferă intimitate absolută și include: două paturi de masaj, jacuzzi, o saună privată și o zonă de relaxare dedicată.
Am încorporat, în conceptul nostru, și patru camere de tratament: pe lângă cea pentru cupluri, avem trei camere single diferite ca amenajare și concept, unde oaspeții pot opta pentru o gamă extrem de variată de terapii și tratamente personalizate, masaje sau ritualuri marca Dolce Vita Spa. Avem, de exemplu, masaje cu candelă încălzită. Este o experiență multisenzorială pe care noi o recomandăm cu drag. Este unul din masajele noastre preferate și, mai mult de atât, pe lângă tratamente faciale pe care le avem pentru orice tip de ten, pentru tenul matur sau pentru tenul tânăr, pentru efect de hidratare sau luminozitate, noi oferim și ritualuri semnătură.
Aici ne-am pus amprenta la nivel de unicitate: ritualurile semnătură Dolce Vita, pe care oaspeții noștri pot să le găsească doar la noi. Sunt protocoale unice și creează ceea ce numim o ”experiență”: un ansamblu de proceduri cu exfolieri, cu împachetări, cu masaj de relaxare etc”, spune Loredana Chiș, managerul centrului de wellness & spa. 
 
Sauna cu Ritualuri Aufguss, o experiență senzorială completă
Ritualurile Aufguss sunt create de un maestru care folosește anumite combinații de uleiuri esențiale naturale și bulgări de gheață pentru a crea abur pe care apoi îl direcționează cu ajutorul unui evantai către participanții la saună pentru o experiență senzorială terapeutică completă. 
Sauna are multe beneficii pentru organismul uman, dar cel mai important beneficiu tinde să fie acela că întărește organismul, deoarece, dacă este făcută corect, această alternanță de căldură, urmată de o reacție rece obligă organismul să lucreze pentru a   reveni la temperatura normală și toate funcțiile vitale se autoreglează. Această autoreglare a organismului, împreună cu întărirea sistemului imunitar sunt cele mai importante efecte benefice ale saunei”, declară Antonio Novello, maestru al saunei și invitat special la evenimentul de deschidere. 
Echipa Dolce Vita Spa este formată din cinci terapeuți cu experiență în domeniul wellness-ului și al serviciilor de spa, specializați într-o gamă largă de tratamente, de la masaje relaxante și terapii faciale, până la tratamente corporale și tehnici avansate de terapie holistică. 
 
 
Lumină naturală și acces direct către grădină luxuriantă
Deși este situat la nivelul -2 subteran, SPA-ul beneficiază de lumină naturală, zona de piscină fiind amplasată la același nivel cu spațiul verde dinspre strada Trifoiului. Lumina pătrunde prin ”peretele” făcut numai din fereste mari, care urmează să fie complet deschise în sezonul cald. Astfel, următoarea surpriză pregătită oaspeților Grand Hotel Italia este inaugurarea unei grădini luxuriante, cu acces direct din zona de piscină interioară a Dolce Vita. De asemenea, bineînțeles, în luna mai sau de îndată ce vremea va permite acest lucru, la celebrul hotel de 5 stele din Bună Ziua se va redeschide și piscina exterioară.
 
Sponsorii inaugurării Dolce Vita Spa&Beauty: Fiterman Pharma, Red Bull, La Vie En Rose, Friandise, Editura Signatura, Selectron.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii