Cumulul de joburi plătite de la bugetul stat ar putea fi interzis. Care sunt excepțiile. Proiect, la Senat

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cumulul de joburi plătite de la bugetul stat ar putea fi interzis. 

Cetățenii nu vor mai putea avea două sau mai multe contracte individuale de muncă, raporturi de serviciu sau acte de numire în autorități și instituții publice, precum și în societăți și companii naționale, dacă acestea sunt retribuite de la bugetul de stat.
Măsurile sunt prevăzute într-un proiect legislativ inițiat de trei deputați de la PSD și unul de la PNL, înregistrat recent la Senat.
Propunerea legislativă privind interzicerea cumulului de funcții finanțate din bugetul de stat a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în 27 septembrie.
Proiectul legislativ vizează instituirea imposibilității ca o persoană să fie titularul a două sau mai multe contracte individuale de muncă, rapoarte de serviciu sau să fie beneficiarul a două sau mai multe acte de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, precum și în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naționale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, în condiţiile în care acestea sunt retribuite prin indemnizaţii sau salarii de la bugetul de stat.
Potrivit inițiatorilor, o astfel de măsură urmărește:
Evitarea conflictului de interese — când o persoană ocupă simultan mai multe funcţii, ar putea apărea situaţii de incompatibilitate sau interese contradictorii.
Optimizarea cheltuielilor publice — limitarea numărului de contracte ar putea reduce povara financiară asupra bugetului public, prin evitarea supraîncărcării financiare a instituţiilor sau companiilor de stat.
Asigurarea unei mai bune distribuiri a resurselor umane — limitarea cumulului de funcții permite ca mai multe persoane să ocupe posturi în instituții şi să fie implicate activ în activitatea acestora.
Această restricție s-ar aplica autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale şi comerciale cu capital majoritar de stat, şi ar fi relevantă în cazul în care veniturile persoanelor respective provin din bugetul de stat, fie sub forma indemnizaţiilor, fie sub forma salariilor.
Excepții de la reguli
Inițiativă legislativă prevede și o serie de excepţii de la regula interzicerii cumulului de funcţii sau acte de numire în sectorul public. Aceste excepții sunt introduse pentru a permite anumitor categorii de persoane să ocupe mai multe funcţii sau să obţină venituri din surse multiple, în anumite condiții.
Astfel, sunt exceptate:
activităţile de orice fel din domeniul privat, unde cumulul de funcţii nu este limitat;
cumulul de funcţii bugetate de la bugetul de stat cu oricare funcții (în condițiile codului muncii) din domeniul privat (sub condiţia ca doar o singură activitate să fie finanțată de la bugetul de stat);
interzicerea cumulului pensiei cu salariul;
persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;
personalul didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011;
personalul din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale care beneficiază de pensie de urmaș și de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;
asistenții personali şi asistenții personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;
persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
membrii Academiei Române şi ai academiilor de ramură înființate în baza unor legi speciale;
personalul de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art.8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011;
asistenții maternali prevăzuţi de Legea nr.272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii