pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Doi candidaţi pentru scaunul vacant de Episcop al Maramureşului și Sătmarului

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului s-a întrunit în şedinţă specială, joi, 8 decembrie 2016 la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte ANDREI, Mitropolitul Clujului, Maramureșului şi Sălajului şi Locţiitor de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, pentru a-i desemna pe cei doi candidaţi pentru scaunul vacant de Episcop al Maramureşului. 
În conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de episcop, candidaţii au fost aleşi din lista candidaţilor eligibili transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod, la care a fost adăugat, potrivit prevederilor aceluiaşi Statut, numele unui arhimandrit.
Potrivit biroului de presă al Mitropoliei Clujului, după aceste consultări, membrii sinodului Mitropolitan i-au ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte IUSTIN SIGHETEANUL, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit TIMOTEI BEL, Stareţul Mănăstirii Scărişoara Nouă şi exarhul Mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, candidaţi la scaunul vacant de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului.
Numele celor doi candidaţi desemnaţi de Sinodul Mitropolitan au fost prezentate membrilor Adunării eparhiale extinse a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care s-a întrunit în şedinţă de consultare cu membrii Sinodului mitropolitan, vineri, 9 decembrie 2016, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca.
Adunarea eparhială şi membrii de drept au decis menţinerea celor doi candidaţi şi înaintarea lor Sfântului Sinod, care se va întruni în şedinţă de lucru, vineri, 16 decembrie 2016, la reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, pentru a-l alege pe viitorul Episcop al Maramureşului şi Sătmarului.
Adunarea Eparhială extinsă a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului este formată din 30 de persoane, două treimi laici şi o treime clerici (preoţi).

P.S. IUSTIN SIGHETEANUL
- Curriculum Vitae și Memoriu de activitate -
I. DATE BIOGRAFICE
Născut din părinții Ștefan și Maria Hodea, buni creștini ortodocși, la data de 23 iunie 1961, în comuna Rozavlea, județul Maramureș, având numele din botez Ioan.
II. FORMARE ȘI EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ
1969 – 1979 – a urmat Școala Generală cu clasele I-X din satul natal Rozavlea, Județul Maramureș;
1976 – este primit ca frate la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia de către părintele stareț Serafim Man;
1978-1979 – a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova ca fiu duhovnicesc al Mănăstirii Lainici, iar după terminarea anului I s-a transferat la Seminarul Teologic din Cluj- Napoca;
1979 – 1983 – urmează cursurile Seminarului Teologic din Cluj Napoca;
1984 – este hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia de către P.S. Justinian Chira (pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului);
1984 – este hirotonit preot pe seama Mănăstirii Rohia de către PS Justinian Chira;
1985 – depune voturile monahale la Mănăstirea Sfânta Ana – Rohia, primind numele de Iustin, naș de călugărie fiindu-i P.S. Justinian Chira, încredințându-i ascultarea de secretar al mănăstirii;
1988 – Înaltpreasfințitul Teofil Herineanu îi încredințează conducerea provizorie a mănăstirii;
1988-1992 – urmează cursurile la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Șaguna”, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, obținând titlul de licențiat în teologie, cu lucrarea ”Mănăstirea – Parte constitutivă a Bisericii, focar de spiritualitate și trăire duhovnicească”, sub îndrumarea Părintelui Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Floca, la Catedra de Drept Bisericesc;
24 mai 1989 - conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului l-a numit stareț al Mănăstirii ”Sf. Ana” Rohia. Sub cârmuirea starețului Iustin Hodea obștea mănăstirii a ajuns în scurt timp la 30 de viețuitori;
1990 - a fost distins cu rangul de protosinghel, de către Preasfințitul Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului;
15 august 1993 - cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit;
1994 - la propunerea Preasfințitului Justinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, la data de 22 martie, cu titulatura de ”Sigheteanul”;
17 aprilie 1994 - a fost hirotonit întru arhiereu de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania, Preasfințitul Justinian Chira, Preasfințitul Andrei Andreicuț, Preasfințitul Calinic Argatu, Preasfințitul Ioan Mihălțan și Preasfințitul Emilian Birdaș;
2006 - a fost admis la doctorat, în cadrul Universității ”Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Catedra de studii biblice, avându-l ca îndrumător științific pe Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană. Titlul de Doctor în Teologie l-a obținut la data de 25 noiembrie 2011, când a susținut, în ședință publică, teza de doctorat cu titlul: ”Personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul între mărturie și mesianism iudaic, în descrierea Evangheliilor și a literaturii necreștine”, lucrare ce a fost publicată la Editura Mega, Cluj – Napoca 2013.
III. ACTIVITATEA CULTURAL –TEOLOGICĂ ȘI PUBLICISTICĂ
ARTICOLE tematice în diverse reviste și publicații bisericești, peste 90 la număr.
PARTICIPĂRI LA SIMPOZIOANE de teologie atât la nivel național cât și internațional, dintre care amintim doar câteva:
- Simpozionul International de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă –la Cluj Napoca, 2016, susține conferința cu "Tinerii în Biserică în timpurile de secularizare pe care le trăim";
- Congresul Internaţional de Teologie Educaţia religioasă a tinerilor în contextul secularizării actuale, desfășurat la Palatul Patriarhiei, Bucureşti, 3-7 septembrie 2016, context în care a susținut referatul: Perspectivele educaţiei religioase în societatea românească;
- Simpozionul Rohia 90 de ani de viață monahală: 1926-2016 susține conferința cu tema – Mănăstirea Rohia – casa Maicii Domnului;
- În cadrul ciclul de conferințe comemorative Martor, dedicată martirilor mărturisitori din temnițele comuniste și nu numai, susține la Paris în 2014 conferința cu titlul - Nicolae Steinhardt - părintele Nicolae Delarohia, unul dintre marii mărturisitori ai lui Hristos din secolul XX;
- Simpozionul din 4 iulie 2012 la Academia Română - Centenar Nicolae Steinhardt, unde susține conferința cu titlul Monahul Nicolae Delarohia – cărturar mărturisitor.
IV. SUMAR AL ACTIVITĂȚII ÎN CALITATE DE ARHIEREU-VICAR AL EPISCOPIEI MARAMUREȘULUI ȘI SĂTMARULUI
Din încredințarea și cu binecuvântatrea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian desfășoară activitate în cadrul eparhiei sub toate aspectele: pastoral-misonare, teologic-culturale, social-filantropice și administrative-economice.
Din anul 2010 Înaltpreasfințitul Părinte Justinian într-o ședință a Permanenței Eparhiale i-a încredințat pe deplin conducerea administrativă a Eparhiei, urmând a-i aduce la cunoștință hotărârile luate.
Sub aspect pastoral misionar:
- Începând din anul 1994 a slujit în fiecare duminică și sărbătoare Sfânta Liturghie la cele peste 500 de altare de parohie și mănăstire din cuprinsul Eparhiei Maramureșului și Sătmarului;
- A hirotonit 367 de preoți și 53 de diaconi;
- A târnosit peste 70 locașuri de cult nou construite;
- A resfințit 125 de biserici parohiale și mănăstirești care au trecut prin procese de restaurare și reorganizare a Sfântului Altar;
- A acordat diplome și distincții preoților și credincioșilor care s-au implicat în viața pastoral – misionară a eparhiei;
- A pus piatra de temelie pentru 75 de noi locașuri de cult;
- A efectuat vizite pastorale și de lucru anuale în parohiile și mănăstirile din cuprinsul Eparhiei.
Sub aspect administrativ- bisericesc
- Înființarea împreună și în consultare cu IPS Arhiepiscop Justinian a 30 mănăstiri și schituri,
- A propus și susținut transformarea a 100 de filii în parohii pentru ca fiecare comunitate să aibă propriul păstor;
- Lansează proiectul - Nici o biserică parohială fără pictură integrală.
Sub aspect teologic educațional
- S-a ocupat de înființarea Liceului Teologic Nicolae Steinhardt din Satu Mare – prima școală confesională din țară;
- A vizitat școlile teologice din Maramureș și Satu Mare purtând de grijă pentru buna funcționare a lor;
- Pentru prima dată organizează la Baia Mare în anul 2013, Reuniunea Tinerilor Ortodocși din cuprinsul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului;
- Organizează în anul 2014 la Baia Mare Reuniunea Tinerilor Ortodocși – reuniune națională cu participare internațională.
Sub aspect economic
- A preluat în anul 1999 lucrările la șantierul Catedralei Episcopale Sfânta Treime din Baia Mare de la cota -11 m, în anul 2003 a organizat vizita Patriarhilor Teoctist al României și Petros al VII-lea al Alexandriei, prilej cu care s-a târnosit biserica de la primul nivel. În anul 2016 a fost montată crucea pe cupola centrală la cota de +85 m. În toată această perioadă a supravegheat și coordonat lucrările de la Catedrala Episcopală, ocupându-se de obținerea fondurilor necesare construcției;
- A obținut mai multe clădiri din apropierea Catedralei Episcopale, care se aflau în paragină, redându-le o nouă utilitate;
- A redobândit Palatul Cultural din Sighetu Marmației, care a fost sediul Episcopiei Maramureșului până în anul 1948 și 320 de ha de pădure.
Sub aspect social filantropic
- A înființat Asociația social-filantropică a femeilor ortodoxe Mironosițele Femei de pe lângă Catedrala Episcopală;
- A înființat o spălătorie socială Flori de Crin;
- A înființat o tipografie socială Coresiana;
- Se ocupă de buna funcționare a așezămintelor sociale, caselor de copii, cantinelor sociale, care funcționează în cadrul Episcopiei.
Sub aspect cultural
- Înființează biblioteca eparhială unde, în anul 2012, în colaborare cu Biblioteca Județeană, sunt procurate aproape 2000 de volume noi;
- Înființează Redactia revistei Graiul Bisericii Noastre;
- Îndrumă înființarea muzeului Eparhial, în incinta Catedralei Episcopale care a fost inaugurat în anul 2016, care cuprinde cărți și obiecte de cult vechi;
- Propune înființarea distincției pentru clerici și mireni Crucea voievodală maramuresană;
- Propune înființarea distincției pentru clerici și mireni Ordinul Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul.
V. Vizite frățești în afara granițelor României și conslujiri
- 1995 – pelerinaj la locurile istorice din Italia în fruntea unei delegații de 100 de tineri creștini ortodocși, slujirea Sfintei Liturghii și participarea la întâlnirea cu tinerii europeni a Papei Ioan Paul al II-lea la Loretto 8 septembrie 1995;
- 1998 – vizitarea comunităților monahale atonite împreună cu un grup de părinți de la M-rea Rohia și slujirea Sfintei Liturghii la schitul românesc Prodromu;
- 1998 – Vizită frățească la invitația P.S. Marc al Hustului și Vinogradovului la Proclamarea Canonizării Sfântului Iov din Uglea și conslujire în sobor de arhierei condus de IPS Vladimir mitropolitul Kievului și a toată Ucraina;
- 2004 - Slujire la biserica Învierea Domnului a comunității ortodoxe românești din Viena;
- 2004 - Conslujire cu ierarhi greci la Mitropolitul de Seres Grecia;
- 2008 - Vizită în S.U.A. la comunitățile românești, conslujire cu ÎPS Natanael și ÎPS Irineu la târnosirea bisericii din San Jose – California; conslujire cu IPS Nicolae la Catedrala Arhiepiscopală din Chicago SUA; slujire la Parohia Sfânta Cruce din Washington;
- 2008 – conslujire cu Episcopul Avacum la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim;
- 2008 - Conslujire în sobor de arhierei la instalarea P.S. Timotei la Madrid, Spania;
- 2010 – slujire la comunitatea ortodoxă română din Lisabona – Portugalia;
- 2011 - Slujire la biserica Învierea Domnului a comunității ortodoxe românești din Viena;
- 2012 – conslujire cu IPS Marc al Hustului și Vionogradovului la târnosirea bisericii din Strâmtura, la românii din dreapta Tisei – Ucraina;
- 2013 – slujire la Catedrala Mitropolitană din Paris;
- 2015 – vizitarea comunităților ortodoxe române din Norvegia și slujire impreună cu P.S. Macarie Episcopul Europei de Nord la Bergen;
- 2016 – conslujire în sobor de arhierei la comunitatea ortodoxă română din localitatea Lucca Italia, cu ocazia târnosirii bisericii.
Distincții bisericești și civile :
- Ordinul Sfinților Martiri Brâncoveni – conferit de Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;
- Ordinul Sfântul Antim Ivireanul - conferit de Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;
- Titlul de Cetățean de Onoare – conferit de peste 30 de Primării de municipii, orașe și comune din cuprinsul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului;
- Titlul de Omul anului 2012 – conferit de Consiliul Județean Satu Mare.


ARHIMANDRIT TIMOTEI BEL
CURRICULUM VITAE ȘI MEMORIU DE ACTIVITATE

Arhim. Timotei (Cristian – Simion) Bel, fiul lui Bel Augustin și Anastasia, născut în localitatea Rohia, județul Maramureș, la 13 Ianuarie 1974.
EDUCAȚIE ȘI FORMARE
- 1980 - 1988 – clasele I – VIII, la Școala Generală din satul natal Rohia, Județul Maramureș
- 1988 – 1990 – clasele IX – X, la Liceul Teoretic ,,Petru Rareș” din Târgu Lăpuș
- 1991- 1996 – Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj Napoca
- 1996 - 2000 – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea
- 2000 – licențiat în teologie cu lucrarea ,,Părinți duhovnici din Transilvania apărători ai dreptei credințe” la disciplina de Misiologie și Ecumenism, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei
- 2000 - 2001 – studii aprofundate la Facultatea de Teologie Ortodoxă Oradea
- 2001, sesiunea Iunie – diplomă de Master –Teologie Istorică
- În anul universitar 2000-2001, a urmat cursuri de limbă greacă modernă în cadrul secției de Filologie a Facultății de Filozofie din cadrul Universității Aristotel, Tesalonic – Grecia, pe care le-a absolvit cu calificativul ,, exceptional”
- Iunie 2001- Decembrie 2006, doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă Aristotel, Tesalonic – Grecia
- 19 Iunie 2007 și-a susținut public teza de doctorat cu titlul ,, Erminia și Exegeza Noului Testament în B.O.R. în sec.XX, sub îndrumarea Prof.Univ. Dr. Ioannis Galanis
- 5 Iulie 2007 a depus jurământul de doctor în teologie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic
-
ACTIVITATE CLERICALĂ
- În 6 Octombrie 1989 la vârsta de 15 ani a fost primit ca viețuitor al Mănăstirii ,,Sf. Ana” Rohia, de către Ieromonahul Iustin Hodea, starețul mănăstirii, actualul Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului
- 1 Octombrie 1993 - hirotonit diacon de către Prea Sfințitul Părinte Justinian Episcopul Maramureșului și Sătmarului
- 28 Iunie 1994 – a fost tuns în monahism de către Prea Sfințitul Justinian Episcopul Maramureșului și Sătmarului și Prea Sfințitul Justin Sigheteanul, care a fost și naș de călugărie, primind numele de Timotei
- 14 Septembrie 2005 – hirotonit preot (ieromonah) de către Prea Sfințitul Justin Sigheteanul (hirotesit protosinghel 14 Septembrie 2005)
- 2001-2005 – a slujit ca ierodiacon iar în perioada 2005-2006 ca arhimandrit în bisericile ,,Sfântul M.Mc.Dimitrie” și ,,Înălțarea Sfintei Cruci” din orașul Serres – Mitropolia Serresului și Nigritei - Grecia
- 1 Februarie 2006 – Exarh al mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
- 14 Septembrie 2006 - ,,Înălțarea Sfintei Cruci” – hirotesit arhimandrit de către Prea Sfințitul Justin Sigheteanul
- 1 Mai 2007 – stareț al Mănăstirii ,, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă
ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ ȘI PUBLICISTICĂ
A) Cărți
- Erminia și Exegeza Noului Testament în B.O.R. în sec.XX., Editura Alma Mater, Cluj Napoca, 2009, 230 p.
B) Traduceri
- Prima omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistola a doua către Tessaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, traducere din limba greacă PG VI, pag. 10-19, în revista ,,Graiul Bisericii Noastre”, Nr.9 (59), anul XVIII, Baia Mare, ianuarie - Mai 2007, p.10-12.
- Ioannis L. Galannis, Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, traducere din limba greacă (spre finalizare)
- Ioannis L. Galannis, Epistola II către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, traducere din limba greacă (spre finalizare)
C) Studii și articole
- Sfânta Scriptură în Exegeza Patristică, în vol. Lumea, dar divin și responsabilitate umană, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Sighetu Marmației, 2009, p.201-208.
- Erminia Rugăciunii Domnești la Sfântul Grigore de Nyssa, în vol. Anul comemorativ-omagial Sfântul Vasile cel Mare și al Sfinților Capadocieni, Editura Universității de Nord Baia Mare, 2009, p.137-157
- Ce este adevărul? Ioan 18.37-38 (Comentariu biblic) în revista Biserica Străbună editată de parohia Ortodoxă ,,Buna Vestire” Ieud, 2011
- Pocăința și Duhovnicia în opera și activitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în vol. ,,Sfântul Ioan Gură de Aur – 1600 de ani de la trecerea la Domnul, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2007, p.233-246
- Popas duhovnicesc. Sinaxa Stareților, starețelor și duhovnicilor din Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului la Mănăstirea Râmeț, în revista ,,Graiul Bisericii Noastre”, Nr.8, noiembrie – decembrie, 2006
- Comuniune frățească în unitatea Duhului, în revista ,,Graiul Bisericii Noastre”, Nr.1-2, anul XV, Baia Mare, 2005
- Viața monahală în Eparhia Maramureșului și Sătmarului, în revista ,,Graiul Bisericii Noastre”, Nr.1 (73), anul XXIV, Baia Mare, ianuarie – martie, 2013
- Preasfințitul Iustin – două decenii de activitate jertfelnică, în revista ,,Graiul Bisericii Noastre”, Nr.2(78), anul XXV, Baia-Mare, aprilie-iunie 2014, p.33-34
- Viața monahală la 25 de ani de la reactivarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în revista ,, Graiul Bisericii Noastre”, număr aniversar la 25 de ani de la reactivarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, septembrie 2015, p.88-98
ACTIVITATEA ADMINISTRATIVĂ
În anul 2007 i s-a încredințat conducerea mănăstirii ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, protopopiatul Carei.
În această ascultare a pus în lucrare următoarele proiecte:
- 2009 - definitivarea lucrărilor la poarta de intrare în mănăstire;
- 2010 - înălțarea unui monumental altar de vară în stil maramureșan;
- 2012 - înălțarea noii case monahale din incinta mănăstirii;
- 2014 - rectitorirea bisericii mănăstirii prin desfacerea celei vechi și construirea uneia noi pe măsura așezământului, după un proiect executat de domnul arhitect Cordoș Dorel.
Toate acestea le-a realizat sub directa îndrumare a P.S. Iustin Sigheteanul, părintele său duhovnicesc.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii