Începând cu ora 9:30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie alături de un numeros sobor de preoți.
În timpul Sfintei Liturghii, au fost sfințiți de către Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, doi tineri slujitori ai bisericii ortodoxe, unul întru preot misionar iar celălalt întru diacon.
La finalul slujbei, părintele Viorel Pașca și-a anunțat încheierea activității de paroh după aproape 42 de ani, urmând ca din luna ianuarie să se pensioneze. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin i-a dăruit acestuia în semn de prețuire și apreciere, o distincție și o cruce iar din partea credincioșilor a primit un rând de veșminte preoțești.