pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Reevaluarea Eco Școala la nivelul instituțiilor de învățământ din județul Satu Mare

În perioada 15 – 17 mai 2018, la nivelul județului Satu Mare a avut loc reevaluarea Programului Eco Școala la nivelul a 13 instituții de învățământ din județul Satu Mare,

zile în care comisia de evaluare formată din Dincă Cornelia - Președinte Centru Carpatic de Geoecologie București însoțită de Petru Dincă – vicepreședinte CCDG şi membrii comisiei de evaluare din partea APM Satu Mare: Elisabeta Békéssy, în calitate de coordonator zonal al Programului ECO-ŞCOALĂ şi director APM; Adriana Culda -consilier pe relații publice; Ramona Farkaș în calitate de consilier pe gestiunea deșeurilor, respectiv Leontina Ghiț-inspector preşcolar şi Mariana Săsăran -inspector şcolar au evaluat impactul pe care l-au avut şi îl au activităţile eco asupra elevilor şi felul în care a reacţionat comunitatea, colegii, părinţii, toţi cei din jur.
La nivelul județului Satu Mare, programul a fost implementat prima dată în anul 2001 sub îndrumarea directorului APM Satu Mare, Bekessy Elisabeta, numită totodată, din partea FEE, coordonatorul zonal al programului pentru județele Satu Mare și Maramureș, ca recunoaştere pe plan internaţional a implicării și dăruirii sale în implementarea cu succes a programelor de educaţie ecologică pentru tânăra generație.
În prezent, în judeţului Satu Mare sunt înscrise 19 instituţii de învăţământ din care 13 au statutul de „ECO ŞCOALĂ” şi au primit simbolul programului „Steagul Verde”: GPP 6, GPP Guliver, GPP Draga Mea, Şcoala Gimnazială Octavian Goga, Şcoala Gimnazială Ion Creangă, Şcoala Gimnazială nr. 10, Şcoala Gimnazială Avram Iancu, Şcoala Gimnazială Mircea Eliade, Şcoala Gimnazială Pişcolt, Şcoala Gimnazială Bălcescu-Petofi, Şcoala Gimnazială Dr. V. Lucaciu, Colegiu Naţional Ioan Slavici, Colegiul Tehnic Constantin Brâncuşi.
Toate instituțiile evaluate s-au prezentat la nivelul aşteptărilor comisiei au demonstrat capacitatea şi dorința de a păstra Steagul Verde prin activitățile ecologice desfăşurate în ultimii doi ani, foarte diversificate, cu rezultate palpabile, în beneficiul mediului. Calificativele evaluatorilor acordate reflectă înaltele standarde ale învățământului ecologic în județul nostru care se datorează în primul rând cadrelor didactice devotate profesiei dar și dorința tinerei generații de implicare în protejarea mediului încomjurător.
Aceste zile care au imprimat în sufletele evaluatorilor trăiri profunde prin gradul ridicat de profesionalism cu care elevii au ştiut să prezinte rezultatul muncii susținute şi desfăşurate în beneficiul mediului, au avut și momente cu puternică încărcătură emoțională.
Astfel, în data de 16 mai, prefect Darius Filip împreună cu directorul executiv al Agenţiei de Protecţie a Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, au înmânat preşedintei Cornelia Dincă o diplomă de onoare pentru contribuţia adusă la dezvoltarea durabilă a judeţului Satu Mare prin educarea tinerei generaţii în contextul obiectivelor programului.
Evaluarea şcolilor înscrise în Programul ECO-ŞCOALĂ s-a finalizat cu vizitarea taberei ecologice de la Tarna Mare care poartă denumirea generică de: ”Aşezământ pentru natură şi iubire creştină” şi nu întâmplător pentru că aici se îmbină mai mult decât oriunde educația ecologică cu educația creştină, cele două fiind într-o armonie perfectă. Musafirii de la CCD București au fost impresionați de magia taberei, de modul în care căsuțele, deşi realizate din deşeuri reciclabile gen PET, se contopesc cu natura creând un întreg perfect.
”După trei ”ECO”- zile am conștientizat cu toții că îmbunătățirea calitații mediului în școală și împrejurimile acestea, te învață să îmbini munca cu plăcutul, să formezi o echipă, să lucrezi împreună și pentru ceilalți, iar Programul internațional ”Eco-Școala” reprezintă o alternativă ecologică, instructivă și interesantă de petrecere a timpului liber iar obținerea și păstrarea Steagului Verde este un eco-indicator recunoscut pentru educația privind Dezvoltarea Durabilă și în acelasi timp, un certificat al performanțelor de mediu ale instituțiilor de învățământ”, a spus directorul APM Satu Mare, Elisabeta Bekessy.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii