pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Poliţiştii sătmăreni au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului

Ieri, 23 mai, cea de-a treia zi din Săptămâna Prevenirii Criminalității a fost dedicată temei „Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului”, evenimentele desfășurându-se în Municipiul Carei.

Liceul ”Simion Bărnuțiu” și Școala Generală ”Vasile Lucaciu” din Carei au fost gazdele polițiștilor din structurile de prevenire și proximitate care, într-un cadru non formal, au dezbătut cu elevii problematica furturilor din genți, mașini, locuințe, sub egida proverbului ”cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”.
Cele 7 metode de operare în cazul furturilor au fost aduse în prim plan prin prezentarea unui film tematic, care a captat atenția participanților nu doar prin expunerea pe larg a celor mai frecvente metode de furt utilizate de hoți, care se dovedesc a fi foarte creativi, ci și prin prezentarea modului în care trebuie să acționezi ca să nu devii o victimă a infracțiunii de furt.
Pornind de la experiența de viață a elevilor, precum și de la informațiile primite prin intermediul filmului tematic, s-a inițiat o dezbatere cu elevii despre consecințele pe care comiterea de infracțiuni minore o au atât asupra dezvoltării personale, cât și a celei sociale, cu multiple implicații în orientarea spre o carieră, alegerea partenerului de viață și ascensiunea în societate.
Elevii participanți, coordonați de directorii unităților școlare și profesorii diriginți au fost informați și cu privire la legislația care reglementează domeniul infracțiunilor din sfera delincvenței juvenile, respectiv cu aspecte care vizează consecințele și limitele răspunderii penale a minorului, măsurile educative neprivative de libertate, dar și regimul măsurilor educative privative de libertate.
Informațiile legate de dosarul penal și de cazierul judiciar în care este menționată fapta penală săvârșită, cu toate consecințele nefaste au constituit puncte cheie în dialogul dintre elevi și polițiști.
Mesajul ce s-a dorit a fi transmis pe parcursul sesiunilor de informare accentua și mai clar ideea că vigilența,atenția sporită sunt principalele noastre atu-uri în lupta împotriva comiterii infracțiunii de furt, dar și principalele măsuri de siguranță, care țin de noi și care sunt la îndemâna oricui.
Informarea publicului larg pe linia prevenirii infracțiunii de furt s-a realizat printr-un eveniment stradal, în care au fost implicați atât polițiștii de ordine publică din municipiul Carei cât și cei din structura de prevenire. Piața agroalimentară din Carei și Parcul Dendrologic au fost locațiile unde s-au desfășurat acțiunile stradale, și unde s-au derulat activități de informare a cetățenilor cu privire la consecințele unui comportament neglijent.
În cadrul acțiunii au fost distribuite pliante conținând informații referitoare la principalele măsuri de siguranță pe care cetățenii le pot lua pentru a preveni să fie victime ale infracțiunilor de furt sau tâlhărie.
Astăzi, 24 mai a.c., în cea de-a patra zi dedicată Săptămânii Prevenirii Criminalității, polițiștii din cadrul Biroului de Prevenire și Analiză a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Biroului de Proximitate, și-au desfășurat activitatea la sediul societății Draxlmaier, unde au abordat tema violenței în familie.

În acest context, persoanele prezente la întâlnirea cu polițiștii au avut ocazia de a primi informații referitoare la amploarea și formele de manifestare a violenței în familie, precum și cu privire la reglementările legislative care asigură protecția victimelor violenței în familie.

Totodată, li s-a adus la cunoștință despre instituirea la nivelul județului Satu Mare a unui proiect intitulat GRAB- care implică un grup de suport pentru victimele violenței în familie. Beneficiarii direcți ai GRAB sunt femeile, respectiv minorele care au împlinit 14 ani. Scopul proiectului presupune consilierea psihologică și juridică a victimelor, precum și pregătirea fizică a acestora, prin lecții de autoapărare.

 

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii