Sâmbătă, 4 august, ora 10,00, va avea loc celebrarea alăptării în cadrul evenimentului Marea Atașare 2018. La ora 10.30 fix, sugarii vor fi alăptați.
Organizatorii, prin dr. Roxana Varga- medic specialist neonatolog, consultant in alaptare IBCLC (@MamaMea.SM) și Grupul de sprijin în alăptare @Sprijin în alăptare Satu Mare invită toți părinții, viitorii părinți și copiii să participe la celebrarea alăptării.
Organizatorii își doresc să încurajeze decizia mamelor de a alăpta, să aplaudăm efortul celor care aleg să le ofere copiilor lor ”tot ce este mai bun în lume” și anume laptele de mamă, încurajarea tolerării alăptării în spațiile publice, transformarea alăptării într-un gest firesc, prezent zilnic în jurul nostru.
Primăria municipiului Satu Mare și Spitalul Județean sunt parteneri ai acestui eveniment.
Secția nou-născuți va fi prezentă la eveniment, deschisă la dialog pentru îmbunătățirea serviciilor oferite. Tot în cadrul ”Săptămânii Internaționale a Alăptării” mămicile din grupul de sprijin în alăptare vor aduna fonduri online pentru realizarea a două zone pentru alăptat în secția nou născuți.
Alatura-te și tu campaniei lor, fii activ în comunitatea ta!
Marea atașare este un eveniment care are ca scop promovarea alăptarii în Satu Mare.
Organizatorii își doresc promovarea resurselor corecte de informare și suport pe tema alăptării, încurajarea tolerării alăptării în spațiile publice, transformarea alăptării într-un gest firesc, prezent zilnic în jurul nostru.Marea atașare este o inițiativă mondială de succes care crește conștientizarea alăptării, încurajează formarea grupurilor de sprijin între persoanele care alăptează și își propune să normalizeze alăptarea ca parte a firescului, al existenței.
Mamele care alăpteaza din întreaga lume se întâlnesc în locațiile stabilite pentru a-și atașa copiii simultan la sân. Toți copilașii atașați sunt numărați și se stabilește recordul.
Recordul mondial al – marii atașări este de 17.992 atașări. Anul acesta vor fi numărate și mămicile din Satu Mare.
Alăptarea în public este importantă pentru ca alăptarea este o parte firească a vieții, alăptatul în public ajută la creșterea toleranței comunitații față de acest gest minunat, posibilitatea de a alăpta în public face alăptarea mai ușor de realizat.