Consiliului Județean Satu Mare s-a aflat la cea de a patra întâlnire a Cluburilor Dacia din Polonia, care a avut loc la Cracovia.
Președintele CJ s-a întâlnit cu Ignat Timar, președintele Societății Polono – Române din Cracovia și Michal Sowa, președintele Clubului ”Drum Bun” Polonia.
Din delegația românească au mai făcut parte, Claudiu Sulea, directorul de cabinet al președintelui, Felician Pop, directorul Muzeului Județean, Robert Laszlo, directorul CJCPCT și George Negrea, președintele Clubului ”Drum Bun”, Satu Mare.
Vizita a fost un răspuns la cea pe care polonezii au făcut-o la Satu Mare în luna iunie a acestui an.
Președintele Ștef s-a arătat impresionat de atașamentul pe care polonezii îl au față de valorile românești, în special față de mașina ”Dacia”. ”Iată că o mașină românească, cea a copilăriei mele, reușește să lege atât de armonios relațiile dintre două țări. Cred că această asociație este o premisă favorabilă pentru amplificarea relațiilor de colaborare dintre județul Satu Mare și voievodatul Malopolska.”
A urmat apoi o vizită oficială în orașul turistic Wieliczka, unde delegația românească a avut o întâlnire oficială cu primarul orașului, Artur Koziol.
Primarul Koziol a declarat că este extrem de bucuros că orașul său poate găzdui Întâlnirea Daciilor și a subliniat faptul că în întreaga regiune formațiile de pompieri sunt dotate cu mașini Dacia – Duster, deoarece mașinile românești se bucură de un mare prestigiu în Polonia.
Președintele Adrian Ștef a subliniat importanța acestor întâlniri, care pot duce la câteva înfrățiri între localități, la accesarea de proiecte europene comune, care ar fi în folosul ambelor părți.
Celebra salină de la Wielicka, primește anual peste 1.200.000 de vizitatori și datorită valorii și frumuseții sale, se află în patrimoniul UNESCO din anul 1978.
Parada mașinilor Dacia din centrul orașului a suscitat interesul localnicilor și al vizitatorilor care au admirat mașinile Dacia venite din România și din întreaga Polonie.
A urmat apoi un spectacol cu trupa Workaholic, care a concertat și la Satu Mare, iar capete de afiș au fost interpreții sătmăreni, George Negrea și Raluca Dumitru, entuziasmând spectatorii cu cântece românești.