Potrivit organizatorilor, la cea de-a șasea ediție a programului Capitala Tineretului din România s-au înscris orașele Craiova, Satu Mare, Târgu-Jiu, Târgu Neamț, Târgu Secuiesc și Vaslui.
În continuare, un juriu independent, format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental, ai sectorului public și ai mediului privat, va evalua candidaturile depuse. Aceștia vor ține cont de situația curentă a orașului, coerența conceptului propus, respectarea transparenței decizionale, a drepturilor omului și nediscriminarea pe bază de criterii de dizabilitate, gen, etnie, religie și orientare sexuală, precum și grija față de impactul asupra mediului. De asemenea, va fi luată în considerare calitatea mecanismelor de participare a tinerilor și claritatea în analiza potențialului de a atrage surse variate de financiare pentru programul de tineret.
Pe baza evaluărilor, vor fi anunțate un număr de minimum 2, maximum 3 orașe pentru a dezvolta o candidatură extinsă în a doua rundă a competiției.
Inițiatorii vor anunța finaliștii competiției pentru Capitala Tineretului din România 2023 în data de 30 august 2021 și vor publica Apelul pentru Runda II a competiției în aceeași zi, urmând ca, după al doilea proces de jurizare, pe 9 octombrie, să fie desemnată Capitala Tineretului din România, ediția 2023, în cadrul Galei Tineretului din România.
Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret, creat la nivel național, ce funcționează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului.