de muzică populară, dans şi poezie, „Dragobetele sărută fetele!”.
Spectacolul a debutat cu tragerea la sorţi pentru concursul „Perechea mea..., de Dragobete”, derulat pe pagina de facebook a Centrului Cultural. Doamna Elisabeta Băbuţiu alături de soţul acesteia au câştigat o cină romantică oferită de organizatori, la un restaurant din Carei.
Prezentatorul, Adrian Ştefănuţi a evocat semnificaţia Zilei de Dragobete, apoi dansatoarele de la „Club Dance”, pregătite de doamna profesoară Cătălina Curceanu au prezentat un colaj de dansuri româneşti. Grupul instrumental „Crenguţa” de la Liceul Teoretic Carei (voce – Manuel Chivari, clape Andrei David, acoredon - Bodor Robert, vioară – Virgil Sava, vioară – Vlad Paşca), coordonator prof. Vlad Paşca au interpretat melodia „Numai una”, pe versurile lui George Coşbuc.
Solistele Daiana Căşuţ, Vasile Denisa şi solistul Raul Nistor au încântat publicul cu melodii folclorice precum „Înflorit-o ruguţu' ”, „La oglindă”. Aceştia au fost acompaniaţi de Taraful „Ceatăra”(vioară - Vlad Paşca, gordună - Teodora Mihuţ, braci - Adrian Paşca), conducător muzical Adrian Paşca.
Larisa Latiş, elevă la Liceul Teoretic Carei a recitat două poezii de dragoste şi a arătat publicului ritualul „spălării feţei”, specific sărbătorii de Dragobete.
Grupul de Dansatori din cadrul Ansamblului „Ceatăra” a impresionat spectatorii cu un montaj de versuri pregătit de Geta Vandici şi dansurile „Roatele” şi „Periniţa”. Perechile de dansatori formate din Ţolaş Denisa, Balog Alin, Olariu Sebastian, Moca Andrea, Cânţa Tatiana, David Andrei, Potroviţă Maria, Mateş Şerban, Trifan Adelin, Băbuţiu Claudia, Hendea Matei, Bidian Marina, Pietraru Andrei, Druţaş Diana şi-au declarat „strigături tradiţionale de dragoste”.
Organizatorii evenimentului au fost Centrul Cultural Carei în colaborare cu Direcţia de Cultură a Municipiului Carei.