pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Târgul mărţişorului tradiţional, la a IV-a ediţie în Negreşti-Oaş

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în colaborare cu instituţiile de învăţământ și ONG-urile din oraş
organizează cea de-a IV ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul se va deschide luni, 29 februarie 2016, de la ora 10.30, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și se va închide marți, 1 martie 2016.
Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, spune că scopul organizării acestui târg este de a implica negreştenii, în special pe cei mici, în viaţa comunităţii şi de a conştientiza importanţa artei tradiţionale.
“Proiectul a avut mare succes la primele trei ediții, motiv pentru care mă aștept ca în acest an să aibă și mai mare succes. Am văzut anii trecuți că avem copii talentați și știu că voi avea parte de surprize frumoase și în acest an”, a precizat primarul orașului Negreşti-Oaș, Aurelia Fedorca.
Scopul evenimentului este acela de a identifica, stimula şi valorifica potenţialului artistic al copiilor prin realizarea unor creații artistice originale. Obiectivele proiectului sunt stimularea creativităţii și dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj artistic, identificarea și transpunerea în produse artistice (mărțișoare, felicitări) a unor elemente de artă tradițională românească şi identificarea propriilor valori artistice și ale comunității din care fac parte.
În cadrul orelor de curs sau a unor activități extracurriculare, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, școlarii și preșcolarii din Negrești-Oaș au realizat mărțișoare tradiționale și felicitări, utilizând diferite tehnici de lucru și materiale diverse și încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului. În final, fiecare instituţie de învăţământ va pregăti un stand în centrul oraşului Negreşti-Oaş, unde vor fi expuse spre vânzare mărțișoarele și felicitările realizate de elevi şi de meşterii populari.
Spațiul pentru amenajarea standului va fi pus la dispoziție de primărie. Exponatele vor fi vândute pe durata târgului, banii încasați urmând a fi utilizați de către elevi sau preșcolari pentru alte activități culturale și de voluntariat.
Cele mai frumoase standuri vor fi premiate, marți, 1 Martie, de Primărie şi Consiliul Local Negrești-Oaș.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii