Banner blato Livrare1 
banner simple shop

Trupa Mihai Raicu, Teatrul de Nord și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare au demarat un parteneriat educațional prin care își doresc să aducă bucurie pe chipurile elevilor din peste 50 clase primare din județul Satu Mare.

Având în vedere atenționarea Departamentului pentru Situații de Urgență referitoare la interzicerea, începând cu data de 08.03.2020, a manifestărilor publice sau private, în spații deschise sau închise, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare restrânge activitatea directă cu publicul.

Conducerea Inspectoratului Școlar Satu Mare s-a autosesizat cu privire la două cazuri de violență, petrecute în cursul acestei săptămâni, în care au fost implicați elevi de la Școala Gimnazială Pomi, respectiv Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei.

Una dintre cauzele importante care determină abandonul școlar este sărăcia. Implicarea comunității - prin donarea de rechizite, haine, încălțăminte, genți de școală etc - poate facilita accesul copiilor nevoiași la educație.
Șase inspectori școlari au promovat concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de inspector școlar din organigrama Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare care s-a desfășurat în perioada 27-28 martie 2017.
În Satu Mare, un deziderat al autorităților locale este ca toți elevii să meargă la școală de dimineață. Nu s-a reușit însă acest lucru în totalitate.
De la începutul anului școlar 2016-2017, poliția a înregistrat 18 infracțiuni, dintre care opt de furt, opt de lovire, o însușire a bunului găsit și o moarte suspectă, toate comise în incinta unităților școlare din județul Satu Mare.
Marți s-a dat startul competiţiei județene Cupa DHS la ciclism, concurs de îndemânare pe biciclete și educație rutieră, dedicat elevilor din clasele V-VIII,

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii