Ioana Roman, viitoare elevă a clasei a XII-a B, la Colegiul Național Mihai Eminescu a obținut de-a lungul anilor numeroase și importante distincții la concursurile de matematică.
Unul din rezultatele ei valoroase îl reprezintă promovarea recentă a examenului de bacalaureat american, cu nota maximă la matematică, rezultat care i-a oferit oportunitatea de a participa la această conferință. Experiența inedită trăită de Ioana este împărtășită în rândurile următoare.
”Se spune că există un moment în viața fiecăruia când se întâmplă ceva, iar din acea clipă, totul se schimbă. Pentru mine, acesta a fost GYLC (Global Young Leaders Conference), ce s-a desfășurat în Washington DC, respectiv New York City, în perioada 1-10 iulie 2019.
În fiecare discurs pe care l-am scris până acum, obișnuiam să folosesc celebrul citat al lui Mahatma Gandhi, și anume "Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume", fără a înțelege concret ce este acel ceva care ar putea schimba lumea. Tot așa, în prima zi a acestui program, la prima întâlnire cu grupul, mentorul nostru ne-a rugat să enumerăm calitățile pe care trebuie să le posede un lider. Pe lista fiecăruia dintre noi se regăsea abilitatea de a fi "open-minded", deși niciunul nu reușea să explice la ce se referă aceasta.
Din grupul nostru au făcut parte elevi ce proveneau dintr-o varietate de culturi, fiecare cu diverse și impresionante povești de viață. Pe parcursul acestor 10 zile, am avut ocazia să explorăm punctele de vedere ale fiecăruia dintre noi cu privire la problemele cu care se confruntă lumea modernă, dar și la tradițiile și obiceiurile din ţările de origine.
În demersul nostru, au susținut discursuri reprezentanți ai Băncii Mondiale, ai Departamentului de Stat, ai Organizației Națiunilor Unite, profesori universitari de la marile universități americane, ambasadori ai mai multor state, respectiv CEOs ai unor companii internaționale. Organizatorii ne-au oferit posibilitatea de a le pune întrebări speaker-ilor, astfel lăsând loc unor discuții într-un cadru mai informal. Am reușit să pătrundem în profunzimea activității desfășurate de aceștia, dar și să aflăm mai multe cu privire la problemele cu care se confruntă. De exemplu, ofițerul pentru afaceri internaționale de la Departamentul de Stat ne-a spus că, deși trăim în secolul XXI, în care s-ar zice că egalitatea între sexe a atins cote impresionante, cel puțin în ţările dezvoltate ale lumii, în cadrul acestei instituții încă nu se oferă concedii de maternitate plătite. Un celebru producător de filme ne-a prezentat printr-un documentar propriu tulburător la ce practici terifiante recurg anumite instituții din Africa de Sud datorită diferențelor etnice.
La finalul acestui program, am simulat un Global Summit sub egida ONU. În pregătirea acestui eveniment, ne-am organizat în comitete, fiecare reprezentând câte un SDG (Sustainable Development Goal-Obiective de Dezvoltare Durabilă) și am alcătuit rezoluții pentru a concretiza obiectivele propuse. Eu am ales să fac parte din comitetul ce propunea soluții pentru atingerea obiectivului numărul 4, și anume Quality Education. Am negociat propunerile subcomitetelor pentru a ajunge la anumite soluții ce favorizează întreaga lume, nu doar unele ţări. În cele din urmă, rezoluția noastră a fost adoptată.
La toate acestea s-au adăugat numeroase vizite ale unor obiective turistice și instituții. În Washington DC am avut ocazia de a vizita mai multe ambasade, Departamentul de Stat al SUA, Casa Albă, The US Capitol, Muzeul Holocaustului, National Mall, WWII Memorial, Lincoln Memorial și Air Force Memorial, unde am sărbătorit ziua Americii. În drumul spre New York, ne-am oprit pentru un tur al UPenn, Universitatea din Pennsylvania, Philadelphia. În New York, am făcut turul Organizației Națiunilor Unite (ONU) și am vizitat Metropolitan Art Museum (MET), Central Park, Times Square. Excursia s-a încheiat cu o croazieră pe râul Hudson, de unde am putut admira Manhattan-ul și Statuia Libertății.
Dacă ar fi să aleg un aspect al acestei conferințe care m-a marcat cel mai mult, probabil ar fi experiența multiculturală: atâția oameni diferiți în același loc, toți dorindu-și să facă lumea în care trăim un loc mai bun. Ca să mă întorc la premisa de la care am plecat, ce este acel ceva care ne ajută să ne schimbăm mai întâi pe noi înșine și mai apoi lumea, ce înseamnă să fim "open-minded"? Să realizăm că diferențele ne aduc mai aproape și ne fac speciali.”