pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Școlile nu se vor închide și elevii nu vor trece în online din cauza facturilor la energie, anunță Sorin Cîmpeanu

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Toți inspectorii școlari generali din toate județele au fost convocați astăzi, la București, de către ministrul Educației „pentru a comunica instrucțiuni clare în legătură cu condițiile asigurate în toate școlile din țară pe perioada sezonului rece”, a anunțat Sorin Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook. 

”Guvernul asigură plata diferențelor de preț pentru orice eventuală fluctuație a costului la energie. În aceste condiții nu se justifică sub nicio formă demersuri precum inițiativele izolate, la nivel local, care doresc să includă reducerea temperaturii în școli sau chiar trecerea în online a sistemului de învățământ.”, a transmis ministrul.
Redăm mesajul ministrului Cîmpeanu:
”Vor fi asigurate condiții de funcționare a școlilor în perioada sezonului rece!
Am convocat astăzi, la București, toți inspectorii școlari generali din toate județele României pentru a comunica instrucțiuni clare în legătură cu condițiile asigurate în toate școlile din țară pe perioada sezonului rece.
Guvernul asigură plata diferențelor de preț pentru orice eventuală fluctuație a costului la energie.
În aceste condiții nu se justifică sub nicio formă demersuri precum inițiativele izolate, la nivel local, care doresc să includă reducerea temperaturii în școli sau chiar trecerea în online a sistemului de învățământ.
Toate inspectoratele școlare județene vor lua legătura cu autoritățile locale pentru a se asigura de respectarea dreptului la educație.
Aceste demersuri vor fi realizate în coordonare cu prefecturile.
Proiectul Legii educaţiei “România Educată ” prevede creșterea de 4 ori a costului standard pentru cheltuielile materiale din care se acoperă cheltuielile cu energia!
Alături de asigurarea transportului elevilor, de sistemul de burse școlare și de extinderea programului Masa Caldă, asigurarea funcționării școlilor este o preocupare majoră a Guvernului României.”

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii