”Cu mic cu mare au colindat cu entuziasm, îndeamnându-ne pe toți să trăim bucuria Nașterii Domnului. În timp ce mâinile dibace au decorat turta dulce și au pregătit felicitările de Crăciun celor dragi, elevii au povestit despre dorințele și visurile lor scrise lui Moș Crăciun.
De sfintele Sărbători să deschidem ușa pentru oaspeți dragi și inima pentru speranță, bucurie și lumină. Să fim mai buni și să privim înainte cu încredere, știind că dacă avem credință drumul din fața noastră va fi presărat cu împliniri.
Cu aceste gânduri frumoase a fost inițiat acest proiect de către directorii școlilor implicate: Gnándt Zoltán și Por Constantin Nicolae de la Școala Gimnazială Rákóczi Ferenc Satu Mare, respectiv Tătar Veronica, de la Școala Gimnazială Homorodu de Mijloc.
Proiectul a fost coordonat de doamnele profesor pentru învățământul primar Mihalca Tünde și Mihai Adela (Școala Gimnazială Rákóczi Ferenc Satu Mare) și Pop Voichița și Zolotar Nicoleta (Școala Gimnazială Homorodu de Mijloc).
Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veşnic Crăciun!
Sărbători de vis alături de cei dragi!”, a transmis conducerea Școlii Gimnaziale ”Rákóczi Ferenc” Satu Mare.
Obiectivele parteneriatului educativ ”Prietenie între națiuni”:
-
Constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune la nivelul partenerilor implicaţi în proiect;
-
Promovarea dialogului şi a comunicării între elevii de diferite naţionalităţi din cele două şcoli implicate în acest proiect;
-
Dezvoltarea cooperării şi colaborării între cadrele didactice din unităţi de învăţământ diferite;
-
Dezvoltare sensibilităţii la probleme, stimularea curiozităţii interesului şi fanteziei
-
Dezvoltarea capacităţii empatice
-
Formarea relaţiilor de cooperare, a atitudinii de preţuirea şi prelucrarea ideilor colegilor în scopul realizării unui produs
Calendarul activităților:
-
Decembrie 2022: ”Turta dulce - simbol al Crăciunului”, la Școala Gimnazială ”Rákóczi Ferenc” Satu Mare;
-
Februarie 2023: ”Bal mascat - Farsang”, la Școala Gimnazială Homorodul de Mijloc ;
-
Mai 2023: ”Jocuri populare și dansuri populare” Școala Gimnazială Rákóczi Ferenc” Satu Mare;