Asociația Acces La Viitor Satu Mare anunță lansarea a două proiecte educaționale: ”1st JOB – Cariere Express pentru Liceenii Sătmăreni" și ”EcoSalvatorii, EcoPlantează!".
35 de unități școlare, 150 de cadre didactice și peste 2.500 de elevi din județul Satu Mare sunt angrenați în cele două campanii ce au ca rol orientarea profesională a liceenilor pe de-o parte și formarea unui caracter ecoprotectiv, pe de altă parte.
”Vrem să oferim tinerilor sătmăreni, de +16 ani, un start bun în viață, dându-le șansa de a fi activi în vacanța de vară, oferidu-le posibilitatea de a alege un job de vară, experiența unui stagiu de practică, cursuri de calificare sau continuarea studiilor universitare și tuturor copiilor sătmăreni statutul de EcoSalvatori. Alături de coordonatorii lor, cadre didactice și sub îndrumarea Liderilor EcoSalvatori, aceștia vor desfășura mai multe activități cu profil ecologic ce să-i reconecteze cu natura și să-i formeze ca viitori Gardieni ai Mediului Înconjurător”, potrivit Asociației.
Ambele proiecte urmează același tipar: de informare, formare și aplicare. Prima etapă se realizează prin intermediul școlilor înscrise în proiect, respectiv a colaboratorilor, a cadrelor didactice, urmând ca următorul stadiu să se desfășoare sub îndrmarea voluntarilor Asociației Acces La Viiitor, pe platforma online dedicată activităților de proiect în grupurile de pe Facebook: #1st JOB și #EcoSalvatorii.
La final, la Shopping City Satu Mare vor avea loc în 12 mai ”1st JOB – Cariere Express pentru Liceenii Sătmăreni" un târg de oportunități de carieră pentru liceenii sătmăreni pe trei profile de ofertare: Job (locuri de muncă sezoniere sau stagii de practică); Edu (oferte educaționale ale Universităților) și Skill (oferte de cursuri de calificare) și un seminar susținut de Speakeri Motivaționali, Traineri și Mentori, iar în 10 iunie copiii vor celebra Ziua Mediului alături de EcoSalvatori într-o paradă a EcoPălăriilor.
Ce puteți face dumneavoastră pentru ei:
Să vă alăturați acestei inițiative și să ne promovați cauza, pentru că împreună putem contribui la un start pozitiv în activitatea profesională a tinerilor sătmăreni și putem aduce beneficii mediului înconjurător prin și mai mulți EcoSalvatori.
Ce poate face comunitatea:
Să îi susțină și să vină alături ei. Pentru cei ce vor să își aducă oferta la #1stJOB, îi așteptăm până în 12.05.2023 să se înscrie la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Participarea este gratuită.
Cei ce însă vor să se dedice bunului trai al Planetei, îi invităm alături de EcoSalvatarori la Marșul lor.