Pe lângă activitățile distractive și de divertisment la care participă, copiii au ocazia să întâlnească reprezentanți de la diferite instituții și să descopere lucruri utile și interesante privind siguranța lor.
În fiecare zi de miercuri, copiii pot întâlni și pot discuta cu reprezentanți de la diferite structuri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, despre subiecte precum: profesia de polițist, consecințele violenței, victimizare, discriminare, riscurile consumului de alcool și droguri, recunoașterea diferitelor forme de abuz etc.
În această săptămână copiii au primit vizita polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, care prin prezentarea tehnicii, echipamentului și a autospecialei din dotare au captat atenția copiilor aflați în tabără. Întrebările adresate polițiștilor au vizat și aspecte relevante din munca desfășurată, cu accent pe cazuistica instrumentată din domeniul operativ.
De asemenea, prezența reprezentantei Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității a dat ocazia copiilor, de a testa ochelarii care simulează consumul de alcool și droguri și de a conștientiza astfel, riscurile la care se expun cei care consumă astfel de substanțe.
Activitățile de prevenire realizate de către polițiști în rândul copiilor din taberele organizate de către Crucea Roșie vor continua pe tot parcursul verii, transmiterea mesajelor preventive vizând unul din scopurile Poliției Române și anume protejarea și promovarea drepturilor persoanelor vulnerabile, prin oferirea de sprijin, informații și resurse.