Elevi, profesori și oameni de cultură din Satu Mare au participat azi, la manifestările dedicate împlinirii a 127 de ani de la moartea poetului nostru național Mihai Eminescu.
Manifestările au început la ora 10.00, la bustul poetului, amplasat în fața Colegiului Național „Mihai Eminescu”, prin intonarea Imnului de Stat și un scurt program artistic susținut de către cenaclurile „Afirmarea” și „Alfazet”. Manifestările au continuat la Statuia Limbii Române din curtea Muzeului de Artă.