pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Bursa de reziliență, cea mai nouă bursă inventată de Ligia Deca, Va fi acordată elevilor cu medii peste 7

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministra Educației Ligia Deca introduce o nouă bursă de 300 de lei pe lună pentru elevii care obțin peste media 7. 

Îi va motiva pe elevii care au în acest moment rezultate medii, să progreseze”, a spus Deca în prima conferință de presă susținută în Guvernarea Ciolacu, luni, 25 martie. 
De anul școlar viitor, 2024-2025, Ministerul Educației propune un nou tip de bursă, de reziliență, pentru elevii cu medii de peste 7. 
În paralel, se introduce și un prag pentru bursa de merit: peste 9,50 media anuală, potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, ce prevede și modificări ale acordării burselor pentru anul școlar viitor, 2024-2025. Toate tipurile de bursă de anul viitor vor fi condiționate de numărul de absențe, lunar și de media 10 la purtare sau calificativul foarte bine: bursa de excelență olimpică (I și II), bursa de merit, bursa de reziliență, bursa socială și bursă tehnologică.
Anul școlar viitor se vor acorda următoarele burse, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică, luni, 25 martie: 
a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit; – 450 de lei/lună
c) bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
d) bursă socială; – 300 de lei/ lună
e) bursă tehnologică – 300 de lei/lună
 
Ministerul Educației propune introducerea unui prag pentru acordarea bursei de merit: pentru elevii care vor avea media anuală peste 9,50. 
În paralel, se propune și bursa de reziliență, pentru elevii cu medii între 7 și 9,50, potrivit proiectului de ordonanță de urgență care modifică Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.
Bursa de merit rămâne în cuantum de 450 de lei, iar cea de reziliență va fi de 300 de lei.
Bursa de reziliență va fi acordată și elevilor cu afecțiuni oncologice sau care sunt școlarizați pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu.
“Numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar”, scrie în metodologie. 
Asta înseamnă că vor primi burse de merit și reziliență, elevii cu medii între 7 și 10, în proporție de 30% dintre elevii unei clase de gimnaziu și liceu.
De menționat, nu se vor acorda burse de merit sau de reziliență sub pragul de 7 chiar dacă într-o clasă nu se atinge 30% cumulat pentru cele două tipuri de burse.
O noutate este faptul că acordarea tuturor burselor se face condiționat de numărul de absențe. Potrivit proiectului, “bursa de excelență, bursa de merit, bursa de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior. În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă”.
În proiect, Ministerul invocă “numeroasele sesizări venite din partea părinților, atât la Ministerul Educației, cât și la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizări care au relevat nevoia de îmbunătățire a prevederilor legale în vigoare”. 
Potrivit proiectului pus luni în dezbatere publică, la art. 108 după alin.(12) se introduce un nou alineat, alin.(121) și va avea următorul cuprins: numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru;
“Pentru elevii de clasa a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs, iar pentru elevii din clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere la liceu”, a spus Ligia Deca în cadrul conferinței.  
De ce este introdusă bursa de reziliență
În proiectul de ordonanță, care modifică legea Educației la nici un an de la intrarea în vigoare este invocată și poziția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și cea a părinților în spațiul public, referitor la acordarea burselor de merit cu pragul de 30% pentru elevii unei clase.
“În ceea ce privește acordarea burselor, având în vedere numeroasele sesizări venite din partea părinților, atât la Ministerul Educației, cât și la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sesizări care au relevat nevoia de îmbunătățire a prevederilor legale în vigoare în sensul eliminării condițiilor de medie minimă pentru acordarea burselor de merit, păstrând totuși regula de stimulare a progresului școlar pentru un procent de 30% dintre elevii fiecărei clase, au fost prevăzute o serie de modificări a condițiilor de acordare și a fost introdusă bursa de reziliență pentru a motiva elevii cu rezultate medii să obțină rezultate mai bune, în timp ce acordarea bursei de merit se va face doar elevilor care obțin performanțe școlare“, scrie în proiectul de ordonanță pus în dezbatere publică luni, 25 martie.
Aproximativ 100 de plângeri pe „bursele Deca” acordate elevilor cu medii sub 5 au fost depuse la CNCD. Csaba Asztalos: S-a pus problema din partea unor elevi, dacă au media 9 de ce nu ar lua bursă?

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii