La această competiție literară s-au înscris 48 de elevi, din mai multe unități de învățământ din municipiul și județul Satu Mare, atât la secțiunea „Scrisoare”– destinată elevilor din ciclul gimnazial, cât și la secțiunea „Eseu”, destinată liceenilor. Reamintim publicului sătmărean faptul că această activitate este subscrisă Proiectului interinstituțional de promovare a lecturii și creativității, de dezvoltare a capacității de exprimare artistică în rândul copiilor/tinerilor și de susținere a bibliotecilor publice și școlare din comunitatea locală și județeană prin donații de carte pentru copii și tineri, proiect denumit Dăruiește C(ARTE) pentru copii și tineri sătmăreni.
S-au alăturat demersului Bibliotecii Județene Satu Mare instituții precum: Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Casa Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare, școlile gimnaziale „Avram Iancu” și „Bălcescu–Petőfi”, Școala de Arte Satu Mare, dar și filialele județene ale celor două asociații profesionale ale bibliotecarilor, ANBPR și ABR. Obiectivele principale ale proiectului sunt, în linii mari, dezvoltarea capacității de exprimare artistică în rândul copiilor și al tinerilor, respectiv dezvoltarea și înnoirea colecțiilor gestionate de bibliotecile școlare și bibliotecile publice, în special cele din mediul rural, prin contribuția comunității, adică prin donații de carte.
Festivitatea de premiere a Concursului de creație literară „Biblioteca, parte din viața mea” s-a desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, al Centrului Cultural „G. M. Zamfirescu Satu Mare”, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și al Școlii de Arte Satu Mare. Sponsorii evenimentului sunt: Carel Woodworks, Nicovid, Muller & Prietenii – fabrica de ciocolată din Odoreu și Asociația culturală „Pro Satu Mare”. Organizatorii transmit calde mulțumiri tuturor partenerilor și sponsorilor pentru gentilețe, susținere și generozitate!
Alături de gazda evenimentului, Dariana Săsărman–Țou, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare, au participat oaspeți de seamă precum: Adrian Cosma, deputat în Parlamentul României; prof. dr. Boloș Natalia Manuela, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare; prof. Por Mihaela Simona, directorul Casei Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare; prof. Satmari Cătălina, directorul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Satu Mare; prof. Fechete Carmen, directorul Școlii Gimnaziale „Bălcescu–Petőfi” Satu Mare; bibliotecar–documentarist Oros Elena și președinta ABR–Filiala Satu Mare; Istrate Raluca, bibliotecar și președinta ANBPR–Filiala Satu Mare; Mircea Deac, managerul Școlii de Arte Satu Mare. Moderatoarea evenimentului a fost Paula Horotan, directorul adjunct al Bibliotecii Județene Satu Mare.
Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 300 de participanți de toate vârstele: cadre didactice, elevi, bibliotecari din bibliotecile publice și cele școlare, dar și cititori fideli care au decis șă doneze (C)ARTE pentru copii și tineri sătmăreni.
Momentele muzicale au fi asigurate de către elevi ai școlilor gimnaziale „Avram Iancu” și „Bălcescu–Petőfi”, precum și cursanți ai Școlii de Arte Satu Mare, dar și corul seniorilor CARP, sub îndrumarea profesoarei și dirijoarei Renata Bertok–Inovan. Programul artistic a fost completat cu interpretarea piesei de teatru „Zâmbet de copil”, scrisă și pusă în scenă de prof. Nicoleta Câmpian, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”. Publicul prezent a ovaționat „la scenă deschisă” toate momentele artistice special pregătite pentru acest eveniment.
Lista premianților:
Secțiunea „Eseu”, destinată elevilor din ciclul liceal:
Premiul I: Epuran Teodora, clasa a XII-a C, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, prof. coordonator:dr. Boloș Natalia Manuela;
Premiul II: Pop Ainoa, clasa a IX-a A, de la Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare, prof. coordonator: Mike Carmen;
Premiul III: Păduraru Octavian Ianis, clasa a X-a A, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, prof. coordonator: dr. Boloș Natalia Manuela;
Mențiune: Tuba Martina, clasa a IX-a E, de la Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare, prof. coordonator: Mike Carmen și
Tămuian Alexandra Maria, clasa a X-a A, de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade” Satu Mare, prof. coordonator: Toma Felicia.
Secțiunea „Scrisoare”, destinată elevilor din ciclul gimnazial. Subsecțiunea limba română:
Premiul I: Boroș Maia Daria, clasa a V-a A, de la Școala Gimnazială Tășnad, prof. coordonator: Maier Teodora;
Premiul II: Groza Patricia, clasa a VIII-a, de la Liceul Tehnologic „Petru Cupcea” Supur, prof. coordonator: Drăgan Răzvan Antonio;
Premiul III: Gavrilă Tatiana–Anastasia, clasa a VI-a, B de la Școala Gimnazială Nr. 3 Negrești–Oaș, prof. coordonator: Veber Lăcrimioara;
Mențiune: Torz Maria, clasa a VII-a, B de la Școala Gimnazială Nr. 3 Negrești–Oaș, prof. coordonator: Veber Lăcrimioara.
Secțiunea „Scrisoare”, destinată elevilor din ciclul gimnazial. Subsecțiunea limba maghiară:
Premiul I: Lobonc Viktória, clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Fényi István” Căpleni, prof. coordonator: Lászlófi Csaba;
Premiul II: Lobonc Vivien, clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Fényi István” Căpleni, prof. coordonator: Lászlófi Csaba;
Premiul III: Bondici Viktória, clasa a VIII-a D, de la Școala Gimnazială „Bălcescu–Petőfi” Satu Mare, prof. coordonator: Feher Laura;
Mențiune: Büte Adrienn și Büte Regina, ambele din clasa a VIII-a D, de la Școala Gimnazială „Bălcescu–Petőfi” Satu Mare, prof. coordonator: Feher Laura.
Felicitări tuturor premianților, participanților și profesorilor coordonatori!